Guy de Maupassant, „Adio” (fişă de lectură)

„Eu am îmbătrânit fără să bag de seamă câtuşi de puţin. Mă simţeam tot vesel, tot voinic, în putere şi eţetera! Şi fiindcă te uiţi toată ziua în oglindă, nu bagi de seamă cum te cuprinde bătrâneţea, căci vine încet, regulat, şi schimbă faţa omului aşa, pe nesimţite. Nu murim de supărare după doi, trei ani de asemenea derăpănare decât numai fiindcă nu prindem de veste.Ar trebui să nu ne uităm în oglindă vreo şase luni ca să ne dăm socoteală de schimbare; atunci să vezi lovitură!

Dar femeile, dragă, cât le plâng! bietele fiinţi! Toată fericirea, toată puterea, toată viaţa, le stă în frumuseţe, care durează cam zece ani în totul!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Când să plece trenul, o cucoană groasă se sui în vagonul meu, cu patru fetiţe pe lângă ea. Abia îmi aruncai privirea spre această cloşcă atât de lată în şale, de rotundă, cu faţa ca o lună plină sub pălăria numai în panglici.

Gâfâia tare, cu sufletul la gură de mers prea iute, şi copiii începură a ciripi. Îmi întinsei jurnalul şi mă pusei pe citit.

Trecuserăm de Asnierers, când vecina mea îmi zise pe neaşteptate:

– Mă ertaţi, domnule, nu sunteţi cumva domnul Carnier?

– Ba da, doamnă.

Atunci ea începu a râde cu un râs mulţumit de femee cumsecade şi cu puţină tristeţe parcă:

– Nu mă mai cunoaşteţi deloc?

Stăteam la îndoială. Mi se părea în adevăr că-i mai văzusem undeva chipul, – dar unde?când?…Răspunsei:

– Da şi nu…Vă cunosc, de sigur, dar nu-mi amintesc numele dumneavoastră.

Ea roşi puţin:

– Madame Julie Lefevre.

În viaţa mea n-am primit aşa lovitură. Mi se păru într-o clipă că se sfârşiseră toate pentru mine! Simţeam că s-a rupt un văl de dinaintea ochilor mei şi că mi se vor arăta de acum lucruri groaznice şi sfâşietoare.

Ea?! Femeia aceasta groasă, comună, ea?! …ea nu mai era nimic, ea, acea minune de graţie mândră şi subţire!Să fie cu putinţă? O durere ascuţită mă strânse de inimă şi o răzvrătire în potriva firei însăşi, o indignare fără nici o raţiune în potriva acestei opere brutale, infame, de distrugere.

O priveam zăpăcit. Apoi o apucai de mână şi-mi veniră lacrimi în ochi. Plângeam tinereţea şi moartea ei!

Mişcată la rândul ei, bolborosi:

– M-am schimbat, nu-i aşa?Ce vrei, toate trec în lumea asta! vezi? sunt mamă acum, nimic alta decât mamă, dar mamă bună. Adio toate celelate, s-au sfârşit! …

…Sara, singur, acasă, mă uitai mult în oglindă. În sfârşit mă revăzui în gând aşa cum fusesem odată, cu părul şi mustaţa neagră, cu faţa tânără. Acum eram bătrân. Adio!…”

(din Povestiri alese, traducere de Mihail Sadoveanu, Bucureşti, Minerva, 1915)

PS  Ca să nu vă indispun cu totul, vă rog să observaţi chipul celor care privesc o femeie „terminată”, celebrul caz Susan Boyle. Se poate face un stidiu sociologic numai privind chipurile lor!

Anunțuri

8 răspunsuri la „Guy de Maupassant, „Adio” (fişă de lectură)

  1. Elena, când ai spus „Guy de Maupassant”, ca întotdeauna am simţit un fior rece. Aceasta este amprenta spirituală pe care şi-a lăsat-o în mintea mea. De ce? Nu ştiu.
    A scris cu detaşare, cu răceală? Dacă mă gândesc la faptul că Flaubert i-a fost maestru, nu mă mai mir. Nici acesta nu părea să aibă milă de personajele lui.
    Cred că traducerea lui Sadoveanu e bine-venită. Îndulceşte. Umanizează.
    Am avut traducători remarcabili printre poeţi şi scriitori şi, când spun asta mă gândesc la Coşbuc, Şt. O. Iosif, G. Murnu, dar sunt mult mai mulţi.
    Îţi mulţumesc pentru postare. Voi vorbi despre Maupassant, mi-ai deschis apetitul. 🙂

  2. Ai dreptate!O nebunie lucida, s-a spus ca i-ar fi curmat viatza…dar cata greutate are de purtat un „nebun lucid” care vede atat de bine!

  3. „Dar femeile, dragă, cât le plâng! bietele fiinţi! Toată fericirea, toată puterea, toată viaţa, le stă în frumuseţe, care durează cam zece ani în totul!”
    Are dreptate pentru 90% din femei, ori poate mai mult. Celelalte se salveaza prin altceva, fie ca au norocul de a fi iubite intratit incit ridurile ori kilogramele nu mai au nici o importanta, fie ca sint daruite cu o mare pasiune ori cu o inteligenta ce depaseste frivolele drame din fata oglinzii. Asta nu inseamna ca nu sufera, ori ca nu le pasa… Doar ca au altceva a pune in loc.

  4. Am auzit odata o femeie inteligenta spunind ca fiecare rid nou ar trebui sa insemne o nuanta interioara in plus.
    Cred ca asta e cel mai important lucru: sa nu imbatrinim degeaba.
    Omul cel din afara se trece, cel dinauntru se innoieste neincetat, spune undeva Apostolul Pavel. Lucrurile cele mai pretioase nu se degradeaza cu virsta, dimpotriva.
    Nemaivorbind de faptul ca astazi si tineretea fizica tine mult mai mult decit pe vremea lui Maupassant.
    Asa ca sa ne mai slabeasca dumnealui cu astfel de viziuni sumbre!

  5. Ceva neliniste si un pic de misoginism… bietele femei care imbatrinesc muuuult mai repede decit noi, barbatii! Ce mila ne e de ele, ce bine ca nu sintem in pielea lor!!!

  6. Stefana, dincolo de asta e si delasarea femeilor care nu mai stiu sa fie decat mame. Si inca de ar fi mame bune! 🙂 E misogin, desigur, dar e si un pic de adevar. Mi-a placut cruzimea textului, Maupassant e crud, in general, un realist dus la extrema naturalista de multe ori.Era o carte care zacea de mult in biblioteca, o gasisem la un Anticariat si m-am gandit sa o rasfoiesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s