La capătul abisului (Oleg Tishkovets)

Arta lui Oleg Tishkovets (n. 19 decembrie 1961, Kiev, Ucraina, Facultatea de Arhitectură din Kiev, restaurator de icoane, grafician, critic de artă, poet) degajă o tristețe balcanică, veche și perenă.

Fotografiile sunt impregnate de monotonia și decadența unei lumi înțepenite în timp și într-un proiect anistoric. Oleg nu vede neapărat peisajul, ci ”povestea” consumată și depășită, dincolo de peisaj. E o istorie amară,  din care strălucirea și splendoarea umanului se retrag în fața unei naturi dureros de triste, în care Copacul a înlocuit Omul, la fel de singuri și unul și celălalt.

Orașul pictat/fotografiat de Oleg Tishkovets este o alcătuire de clădiri ruinate, lipsite de viață. Starea clădirilor, exterioară, denotă starea interioară a Omului, muzica unui suflet în umbră, de o indescriptibilă melancolie. Ici-colo, câte o statuie, și ea în ruină, amintește de ”zăpezile de altădată” și pare că se aud râsete și zgomot de roți de caleașcă pe caldarâm.

Omul, absent în fotografii și în picturi, este, paradoxal, principala temă, prin forța destructivă pe care o imprimă lumii lui, prin efectele nepăsării lui. Omul lipsit de noroc, omul care se complace în istoria personală, omul care lenevește, mulțumindu-se cu nimic, omul – credul mecanism al sistemului – omul obosit și ruinat de lipsuri,  ruinat de iubire, ruinat de propriile-i temeri. Istoria din arta lui Oleg este cea a Omului în ruină. 

10929078_10152888528176832_518714209378056860_n


În pictură se dezvăluie latura ludică a personalității artistului. Bun colorist, dar și adept al monocromiei, el alege, drept elemente ale creației, ceea ce vede cu ochii fotografului. Pictorul nu vede alte realități decât fotograful, iar această complementaritate dă lucrărilor un ton viguros și unitar. 

11076246_1566414550277010_7355119322524941283_n

Lumea lui Oleg este situată în acea veșnică ”zonă” tarkovskiană, straniu fantastică prin liniștea absolută pe care o degajă. O lume post-apocaliptică, absurdă și dureroasă, o lume atât de cunoscută nouă, celor ”din Est”, ca o rană ce nu se mai poate închide. Lumea artistului nu caută desăvârșirea pentru că știe că ea nu există. De aceea își duce povara fără să se mire, fără să întrebe, fixată într-o așteptare continuă. Drumul există în această lume, dar el nu duce nicăieri, sau, dacă duce, totuși, undeva, e spre natură, o natură în devălmășie, cotropită de liane și arbori care își întind spre niciunde crengile ca niște mâini fără putere.

Din lumea lui Oleg Tishkovets, Creatorul s-a retras de mult, surd si orb la gesturile creaturii. Este o lume la capătul abisului.

© Elena Agachi, 26.04.2015

11053057_1556553481263117_2665405937587068786_n

739968_1423843467867453_2299894341712095627_o

1520656_1569750676610064_7956197956564777166_n

1932728_1561037730814692_843286143830952920_o

1980090_1423126711272462_1347734700517333938_o

10005855_1427064937545306_3093561922358200878_o

11133711_1571609286424203_602629575232451646_n

10847769_1546730338912098_1235180840557557923_n

10931548_10152888528011832_343603015607781102_n

10968383_1548093928775739_2208549988204481424_n

10991106_1547919535459845_2670421509211521625_n

10628405_1571989566386175_418879629659591872_n

 

11009404_1553807894871009_5261926526731029404_n

11082643_1568743610044104_1926317058255553676_n

11133729_1570033679915097_2067086922429809326_n

11138559_1573616989556766_5287177742842732044_n

1505393_1540119362906529_2404036834286364531_n

10428647_1536480449937087_6412985440520896002_n

10425862_1541869436064855_1403890715495141575_n

10929216_1539999209585211_1619020003665750676_n

10940539_1540686842849781_7363900957059799572_n

778723_1423009974617469_5149764233816495693_o

 

At the End of the Abyss (Oleg Tishkovets)

 

The art of Oleg Tishkovets (born on 19 December 1961 in Kiev, Ukraine, a graduate from The University of Architecture, an icon restorer, graphic artist, art critic and poet) gives off a certain Balkanic sadness, old yet perennial.

Tishkovets’ photographs are imbued with the monotony and decadence of a world stuck in time and in a timeless project. The artist sees beyond the landscape, the “story” consumed and left behind. It is, in fact, a bitter history, from which the splendor and the greatness of human nature have withdrawn, giving way instead to painfully sad nature, where The Tree has replaced The Man, both equally lonely.

The city painted/photographed by the Ukrainian artist is a multitude of lifeless, ruined buildings. The outside of the buildings matches the inner state of Man, the music of a soul filled with shadows, with melancholy which eludes words. Here and there the odd statue, also in ruins, reminds the viewer of “ les neiges d’antan”  and there seems to be laughter,  and the noise of wheels on the pavement.

Although absent from paintings and photographs, Man is undoubtedly their main theme through the destructive force which affects his world and the effects of his carelessness: the man with no luck, the man who indulges in his own personal history, the man who is idle, settling for nothing, the man – a gullible cog in the system, the man who is exhausted and in need, ruined by love and by his own fears. The history in Oleg Tishkovets’ art is the history of the Man in shambles.

Tishkovets’ paintings reveal the playful side of his personality. Very good with colors but also an adept of black and white, he chooses what the photographer can see as elements of his creation. The painter and the photographer see the same reality, and this gives a vigorous unifying tone to the artist’s works.

Oleg Tishkovets’ world is situated in a still tarkovskian “zone”, strangely fantastic through the absolute silence, which it emanates. It is a post-apocalyptic world, absurd and aching, a world ever so familiar to us, easterners, like a wound forever open. The world of the artist no longer seeks perfection, for it knows perfection does not exist. That is why Tishkovets’ world carries its burden without any questions or questioning, fixed as it is in never-ending anticipation. The road does exist in this world, but it leads to nowhere, or, if/when it does, it leads to disorganized nature, overwhelmed by vines and trees spreading to nowhere their branches like powerless hands and arms.

From Oleg Tishkovets’world the Creator withdrew a long time ago, deaf and blind to the gestures of creation. It is a world at the end of the abyss.

In English by Ionela Iacob

Mulțumesc, Ionela!!

 

Anunțuri

3 răspunsuri la „La capătul abisului (Oleg Tishkovets)

  1. fotografia lui Oleg are ceva cetos, indefinit si straniu, pictura e insa calda, fara a se lipsi de o stare ambigua…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s