Frumuseţea e, tehnic vorbind, accesibilă oricui. Totuşi câţi o pot cu adevărat aprecia şi câţi o pot valoriza? Nu am să bat câmpii acum despre frumuseţe, s-au scris tomuri… Doar despre frumuseţea de altădată vreau să spun câte ceva. Ideea mi-a venit când, căutând nişte ilustrate vechi, am găsit câteva dintre frumuseţile de la 1900…
Femei cu adevărat minunate, punând în evidenţă nu numai eleganţa şi calităţile fizice, ci şi talentul. Majoritatea celor din cărţile poştale vechi sunt actriţe, cîntăreţe de cabaret, de operă, dansatoare…
Unele, cum e această Gabrielle Ray, au fost considerate printre cele mai frumoase din ţara lor şi printre cele mai fotografiate în lume.
Eleganţa şi arta şi-au pus semnul pe figurile lor… Nimic ostentativ, nimic lasciv, nimic vulgar.
Mă gândeam la modele, la epoci şi la tiparele frumosului.
Mă gândesc că unele dintre ele au fost modele pentru epoca lor şi tocmai de aceea epoca respectivă emana Frumosul şi Firescul în tot ce se năştea: în arhitectură, în modă, în tiparele acestea efemere şi fragile ale femeii. O epocă a IMAGINII şi, mai cu seamă, a imaginii frumoase…epoca de la 1900.
O epocă ce admitea nu neapărat frumuseţea păpuşii de porţelan şi a machiajului gros, a silicoanelor plantate peste tot, a liftingurilor.
Femei frumoase, chiar şi cu nasul mai mare, chiar şi cu trăsături masculine…
Femei normal de frumoase, cum este această Phillis Dare, cu priviri inteligente şi cu o anumită decenţă în atitudine, aproape stinghere de frumuseţea lor.
… făcute parcă pentru a fi iubite.
Femei care azi mi se par mai REALE şi mai vii decât cele pe care le tot văd prin reviste, ori la tv…
Melancolia e o stare care azi nu se mai vede pe feţele de carton ale „vedetelor”.
Inteligenţa şi candoarea sunt valori azi depăşite.
Tinereţea a devenit azi, pentru multe nubile, o povară, de aceea se străduiesc să o ascundă, de aceea preferă masca. Dar cât de triumfătoare e tinereţea în spiritele cultivate! Aici, Maude Fealy.
Un umăr uşor dezgolit e lipsit de vulgaritate, dacă privirea e lucidă şi provocarea e plină de mister. Femeia-cadră, cum o numea Eminescu…
Frumuseţea unei soprane e spiritualizată. Cântă şi atunci când tace. Vorbeşte cu privirile şi atinge cu respiraţia. Aici, Isabel Jay.
Până şi nota uşor preţioasă e de preferat răutăţii tâmpe de pe feţele unor dive de astăzi.
Frumoase adormite, tăindu-ţi respiraţia…
Spune Eminescu, devoalând sufletul femeii, inspirat de Frumuseţea ei:
„Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie/Aş pune lege lumii râzândul tău delir,/Aş face al tău zâmbet un secol de orgie, /Şi lacrimile-ţi mir.//Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,/Ca preotul altariul, ca spaima un azil;/Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea/Ca visul pe-un copil” (Amorul unei marmure, 1868)
Dacă e mască, atunci e Masca Frumuseţii. Tot mai greu de aflat printre noi, imitatori de duzină ai unor modele de tinichea.
- Comentariu
- Republicare
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Elenaagachi's Weblog 
E foarte frumos articolul, innobilat de ceea ce gazduieste… Ce se numeste generic „Stilul 1900”, credeam a fi, pretios vorbind, sincretism al artelor, arhitectura, pictura… frumusetea femeii din pictura… nu ma gindisem ca a marcat atit de mult cotidianul, felul de a fi al acelei epoci… Ai surprins un unghi foarte interesant si convingator: portretul femeii acelei epoci in fotografie. Sigur, nu era fotografia libera, pastreaza ceva din artificialitatea studioului, insa frumisetile erau in stare lor „naturala” si acolo! E pacat ca s-a lepadat cu totul acel fel de a fi, restringind „mediul” vremii noastre la plastic, termopane, silicoane!
Exista totusi si in vremea noastra femei care sint frumoase natural, fara artificii. Cind le vad pe strada, chiar imi incinta ochiul. Deseori sint femei cu parul gri, ori alb chiar, care au curajul sa reziste presiunii de a-si pune nu stiu ce vopsea in par. Frumusetea acestor femei „gri” are ceva aparte. E fain sa vezi femei ce isi asuma virsta, indiferent de privirile celor din jur…Imi aduc aminte de o scena din filmul „Miercurea cenusii”, cu Elizabeth Taylor si Henry Fonda. Ea, batrina si ridata, suporta un sir de operatii estetice penibile si dureroase ca sa-l poata recupera pe el, indragostit de o alta, mai tinara. Cind se intilnesc, in ziua de „miercurea cenusii”, ea are o ultima tentativa de seductie. Incearca tot…si renunta cind el ii spune, amar: „Nici un chirurg din lume nu va schimba felul in care te vad eu”. Crud, dar adevarat. Frumusetea e si undeva in ochiul celui care priveste.
Da, Stefana, si eu cred asta! te sarut!