Omul demiurgic

217237_1807751967583_1934616_n
Cele mai frumoase lecții pe care viața mi le-a dat au fost cele în care am văzut oameni în situații-limită și care NU RENUNȚĂ! Nu renunță la principiile lor, nu renunță la steaua lor, sunt încrezători în puterea VIEȚII lor!
Mie asta mi se pare fascinant! Am văzut oameni simpli, care au mai multă forță vitala decât mine, oameni realmente atât de crunt bătuți de soartă, că ai spune că nu sunt reali.
Am văzut, iată, și oameni atinși de geniu, complicați, singuri, vărsându-și ultimul ban, ca pe ultima suflare, în slujba FRUMOSULUI ARTISTIC. Câți dintre noi, îmi spun,renunță de bunăvoie la micul lui trai tihnit, la mica lui stare burgheză, la marele lui trai, și mai tihnit, ca să se pună în slujba unei idei, de BINE, DE FRUMOS, de UTIL celuilalt, aproapelui?
Nu sunt ipocrită, sunt uimită! Asemenea oameni iscoditori si tenace, ciudați pentru că nu sunt la fel ca noi, oameni pe care îmi place să-i numesc DEMIURGICI, pentru că lor Creatorul le-a împrumutat din forța lui divină, pentru că ei sunt altceva decât niște veșnici cârcotași…asemenea oameni NU SUNT LA CĂUTARE, nici la noi nici în altă parte!
Ființa umană, în marea ei realizare mi se pare uneori deplorabilă și miniabilă! Dacă tot ce faci într-o viață e doar pentru TINE, atunci e totul degeaba!
Ce vedem în această fotografie?
Niște pereți ai unei case probabil în litigiu, a nimănui, sau a unei case despre care nimeni nu mai știe nimic.
Ce face ARTISTUL? O umple, efemer, de ALBASTRU, culoarea celestă, demiurgică, și de ființe inocente, de animale. O transformă, cu puținii lui bani și TOTAL GRATUIT IN ACT, în ceva FRUMOS , trăznit ați spune, dar frumos, asa cum îndeobște arta de calitate este!
Câți din scrobiții pictori fac asta? Câți dintre cei cu traiul obișnuit apreciază asta?
Vasile Mureșan (Murivale) își iubește cu patimă de invidiat o țară care nu-i dă, concret, NIMIC, decât splendoarea singurătății din care se înmulțesc, asemeni peștilor christici, operele de artă!

 ©Elena Agachi

11659489_10206292824873530_5292886833211949683_n
11695763_10206482864984414_1822264400475150974_n
11745714_10206482867384474_6345093770605030853_n
12021949_10206926959886509_1772445032_n
11911665_10206693922180712_510152270_n
PS Vasile Mureșan este un pictor român contemporan, trăitor la București.
Sursa imagine și fotografii: https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile?fref=ts

Lasă un comentariu