Prispa

muzeul taranului roman
(foto: Muzeul Țăranului Român)
Dacă balconul este spațiul intim, al transfigurării, al adâncirii în sine, al contemplării interioare sau al disperării, PRISPA este, cred eu, cu totul altceva…
Casa-taraneasca-in-Basarabi
Prispa e o prelungire a casei; ori, se știe, țăranul român are un adevărat cult pentru odăi… Nici nu locuia în toate (nici acum nu o face, iar țăranii orășenizați de astăzi nu fac decât să respecte această genetică ancestrală: imensele viloaie- azi lipsite de gust, după cum latura ”țărănească” a locatarilor a devenit lipsită de gust și de orice contact cu Frumosul – sunt, îndeobște, NELOCUITE!).
Voinesti,-case-taranesti
În orice casă țărănească erau măcar 2 odăi, chiar și în cele mai umile… Una dintre ele era mereu ”curată”, în sensul pe care îl știm cu toții… era pentru copiii plecați departe, pentru musafiri, pentru orgoliul lor țărănesc de a avea o odaie bună… Ori PRISPA este tocmai un fel de a nu da buzna în casă, de a ședea la o vorbă, de a adăsta… prispa e o manieră de a sta la taifas cu Lumea, cu totul diferită de balcon…e deschidere, e și Prag, dar nu unul intim, ci unul de pe care poți privi, contempla, pe care te poți cățăra, de pe care poți să muncești la ceva pentru tine sau pentru casă ori unde copiii pot să se joace. Ilie Moromete contempla Lumea de pe stănoaga podiștei sau de pe prispa casei…
Vidra-de-Jos,-casa-lui-Avra
Prispa aduce Lumea mai aproape, nu izolează, așa cum face balconul. Ca spațiu al locuirii, prispa înlocuiește patul, pe prispă dormeau în serile de vară familiile cu mulți copii, la răcoarea ei se adăpostesc animalele mici de casă… Prispa e locul privilegiat al bătrânilor… Îndrăgostiții nu aleg prispa, nu aleg expunerea și tihna, ci frunzișul, acoperișul veșnic al naturii, aleg trecerea către alt nivel: portița.
Boinesti,-casa-taraneasca
Prispa e locul pe care gospodarii expun zestrea fetei, când ea se mărită sau unde sunt puse darurile mortului, în ziua petrecerii lui din lume… pe prispă mamele tinere stau să-și legene pruncii, prispa e un spațiu al LUMIRII. Balconul e al tăinuirii.
Breaza,-pridvor
La țăranii mai înstăriți, prispa s-a convertit în cerdac, a căpătat înălțime, tinzând, ușor ușor să se transorme în balcon… Odata situată mai sus, prispa și-a pierdut accesibilitatea, a dobândit tristețe și izolare.
Copaciu,-casa-taraneasca
Țăranii foarte săraci sau cei care nu au mai făcut prispă, au înlocuit-o cu o băncuță… cu un scăunel minuscul… tăranul român nu era așa de grăbit ca noi astăzi…pentru el timpul avea, într-adevăr, răbdare…
Curtisoara,-case-taranesti
Nu dădea buzna, nu se smintea, își rezerva dreptul și fascinația contemplării… Îmi amintesc de bunicii mei… Ei nu aveau prispă, ci un cerdac modest. Bunica își privea cu mare pasiune oleandrii imenși pe care-i pusese pe cerdac. Era mândră de florile ei, de faptul că putea să se odihnească minute lângă ele…
Salciua,-casa-taraneasca
Prispa/cerdacul sunt variante ale înțeleptei opriri din iureșul nebun al lumii. Dar câtă vreme or mai fi??
Fagaras,-troite
(selectia fotografiilor de AICI)

Anunțuri

15 răspunsuri la „Prispa

  1. Ai prins foarte bine, insailind pe o iconografie a splendorii varului, lemnului si a cusmelor acestor case teribile, semnificatia de intreval a prispei, de la implinirile lumii de aici (familie, somn, racoarea de vara a noptilor) pina la zestrea de trecere de la feciorie la maternitate sau pina la darul – pomana – de trecere de la timp la acronic. M-a frapat faptul ca, mai vizibil sau mai sugerat, casa taraneasca avea imago antropomorf. La aceasta „fatza” a casei, imediat legata de ea, prispa era o podoaba de piept sau de git care-i amplifica frumusetea. Unele „fetze” sunt foarte feminine, chiar oachese, altele, cu palaria acolerisului usor flegmatica (ca in poza 2, in ordinea din text), foarte masculine. Intr-o alta viziune, prispa imi pare a reprezenta ridicarea pe „soclu” a casei taranesti, punctarea monumentalitatzii ei modeste, expunerea in lumea ograzii, asezarea pe locul care i se cuvine. Pe seara, omul obosit (tzaranul insusi se numea pe sine si numea pe semen om, iar barbatul era pentru sotzie „omul meu”), poate uneori insingurat, in orice caz insotit de astralitatea lui contemplativa, ar fi putut gindi: daca prispa nu ar fi, nimic n-ar fi!

  2. Retin commentul tau drept foarte profitabil pentru analiza in sine…
    Pentru cine nu stie, aceste commenturi ale noastre se datoreaza distantei reale Botosani-Iasi a celor 2 comentatori…

  3. Elena,
    Buna dimineata. Frumoasa postare…mi-a amintit de casa bunicilor mei din N.Moldovei, care avea un cerdac imens, ce inconjura casa. Casa era pt. oaspeti in principal, cu covoare pe pereti, si cu un cuptor imens (pe care dormeam, impreuna cu motanul) in care se coceau placintele, painea (care rezista mai mult de o luna), acoperite apoi intr-o copaie cu stergare de borangic. Ei locuiau in ‘bucataria de vara’, care era de fapt o casa in toata regula, cu trei incaperi, facuta langa fostul grajd, in care mai erau cele doua sanii (una de „fudulie” si una de mers la lucru)….Frumoase locuri…Coltzunashi cu branza, cu visine, cu varza, cu cartofi…placinte cu mac, invartite..cine mai are timp sa faca asa ceva astazi…. Iti urez o zi buna in continuare..

  4. Demeter… si eu am amintiri din astea! Ai uitat de masa rotunda cu 3 picioare, de scaunelele minuscule, de mamaliga aburinda pe masutza aceea si de taiatul ritualic cu atza…, de castronul cu fasole aburinde, de catzeii de usturoi si de ardeii iutzi, pisatzi, ai bunicului, de painea aburinda cu cartofi a bunicii si, mai ales, de sarmalutzele din vatra si de surasul bunicilor, de povestile lor, Demeter…

  5. Vania, am exact amintirea din prima fotografie! eram in parcul etnografic de la Sibiu…

  6. Ca tot stam pe prispa si vorbim, hai sa privim in zare miristile…cine stie, poate in orizontul de care vorbea candva Blaga ne-am putea situa si noi…

  7. Multumim de articol si de aducerea aminte a semnificatiei prispei.
    Eu desi sunt nascut si crescut in Bucuresti , imi doresc foarte mult sa pot trai in felul aratat prin aceste imagini si cuvinte.

    Multumesc inca odata.
    Dragos

  8. Avem nevoie de prispa, si chiar daca nu o avem fizic, este important sa ne o cream mental pentru a ne pastra minunata legatura cu lumea, dar ramanand ancorati in siguranta vetrei stramosesti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s