Trebuie să înceapă de undeva…

Sunt nişte extratereştri… Se îmbracă numai cu haine „de firmă”, au ceasuri scumpe, de mii de euro, pe care nu le privesc niciodată şi nu le ascultă niciodată, să vadă şi să audă cum ticăie şi cum macină şi cum adastă mai apoi; copiii lor sunt duşi de bonă sau de şofer la grădiniţe particulare, unde sunt pupaţi în fund de 100 de ori pe zi (rânjetul de căţeluşe cuminţi, al educatoarelor), sunt daţi la şcoli cu renume, unde fac pe deştepţii aducând, ca să arate colegilor, pastilele de fericire; miros bine, au cele mai scumpe parfumuri şi cele mai lucioase cravate, costumele lor stau impecabil pe trupurile grăsuţe şi frizura lor e perfectă. Unghiile lor sunt opere de artă, transformate, de cele mai dese ori, din unghii de la sapă în unghiuţe delicate şi bine smălţuite; maşinile lor sunt palate cu zorzoane de aur şi cea mai mică zgârietură le provoacă vertije şi griji fără număr; casele lor sunt imense, dotate cu marmură roşie, budele lor îţi iau minţile; nenumăratele lor slugi stau mereu aplecate şi iau şuturi în dos, cu sete; câinii lor sunt dresaţi să atace şi peluzele lor arată ca de plastic; dincolo de gardurile lor, un popor de cârpă se aude şuşotind, se calcă în picioare pentru cele câteva fărâme electorale, aruncate peste gard; cinismul lor le ţine loc de bunăcreştere şi mitocănia le ţine loc de şcoală; politicienii români se-nghesuie la Sfintele Moaşte pentru că aşa dă bine la popor, şi acelea tremură în raclă!

Pictură de Gabriel Pacheco