E banal, nu este excesiv de… , nici de…! E singur. E cumsecade. E cel care mângâie animalele. Empatic. Definit de paltonul lui: nici gras, nici slab. Nici mare, nici mic, geometric agreabil. Este atât de înscris în serie, încât crezi că-l vezi pretutindeni, deși nu te uiți niciodată în mod special pentru el. Treptele pe care urcă sunt la fel de egale și de perfecte geometric. Nu urcă pe o scară sculptată, de pildă. Nu urcă în cochilia unei scări de palat, nici în perfecta armonie a scării din natură. Nu urcă in scara crengilor de copac. Urcă o scară obișnuită, ca viața lui. Normală.
Urcă cu greu, respiră greu, deși nu e gras, nu are boli cronice. Cu toate astea, urcă EGAL, fiecare pas al lui este ca pasul precedent. Nimic nu-l tubură în ritmul inimii lui. Poate vreo frumoasă, banală ca și el, un pic mai înaltă, cu cap de Pasăre Măiastră, poate că ea să-l fi tulburat cândva, în urcarea-i. A trecut însă. Ca orice pe lumea asta.
Acum urcă mai greu parcă. Poveri nevăzute îi stau ca niște aripi pe umeri. Mai are doar câteva trepte, se uită uneori în urmă, în hăul căscat. Nu are regrete. Nu-i pasă. Are capul plin și acolo sunt adunate comori. Se uită în față, mereu în față. Nu in sus! Ar ameți! Prin dreptul ochilor lui treptele se mișcă asemeni ferestrelor unui tren ce se pune în mișcare. Respiră greu, dar încă respiră.
Curând un val de frig îl împresoară și înțelege că e aproape de capăt. De capătul scării, al scării lui banale. Nu a făcut nimic special. Nu va figura in niciun manual, numele lui nu va rămâne incrustat pe nicio treaptă. Puțin îi pasă! Important e urcușul, întotdeauna!
Începe să viseze: acolo sus, odată ajuns, va face un pic de echilibristică, de acrobație, de dragul păsărilor. Se va clătina puțin, cei de sub el își vor ține respirația! Va mima doar căderea, doar așa, de dragul imaginii.
Acolo sus, își spune, un pic de acrobație nu ar strica!!
Foto și text: © Elena Agachi
Data: 13 mai 2015
Loc: Fondation Folon, La Hulpe, Belgique
Elenaagachi's Weblog 