La vechii egipteni, moartea își trage substanța din culoare, mit si din Frumosul rânduit în etaje. Sicriu în sicriu, în sicriu, ca o coloană brâncușiană. Scarabei si păsari de noapte se aud scurmând în călcâie, adiind lângă inimă; aripi și raze de lună mângâie ochii și părul, debordând de viață pictată… Doar Timpul e amorțit, mort si el, in Poveste…
Dacă e oportun, la o Sărbătoare a Nașterii, să vezi sicriele colorate?
Cu siguranță! Orice moarte e, de fapt, o re-naștere undeva, cumva, cândva! Si miturile egiptenilor nu sunt lecții ale deznădejdii, ci ale renașterii! Una în etaje, mai dificilă, dar ce nu e greu???
Foto la expoziția-restaurare live ”Sarcophagi- Sous les étoiles de Nout” de la Bruxelles.
Elenaagachi's Weblog 