Golul

· de · în stari. ·

A încerca să anulezi un blog, e ca şi cum te-ai aruca în gol… Un pic de adrenalină, apoi totul redevine obişnuinţă. Spectacolul s-a termint. Actorul îşi pune hainele de fiecare zi şi pleacă în sumbra lui casă…
Le spuneam Andrei şi lui Dumitru că trec printr-un fel de depresie, şi că, dinlăuntrul ei, lumea blogului devine austeră şi inutilă. Cum poţi să ştergi blogul, mă întreba cineva, după ce ai pus atâtea gânduri în el… uite AŞA, dintr-o dată te saturi să-ţi mai pui acolo gândurile şi găseşti că e totul, dar absolut totul inutil… Anulezi un blog, aşa cum te-ai arunca iarăşi şi iarăşi, ca pe o un cordon de plastic, într-un gol… recunosc, senzaţia merita toată atenţia…
Apoi, vine careva şi te trage de mânecă. Câţi dintre noi pot să ducă până la capăt uriaşa decizie de a anula, de a şterge chiar un blog? Vania spunea ceva despre defenestrare… Termenul mi-a plăcut şi, atunci, mi s-a părut că Vania se alintă… Ei bine, acum nu mai cred asta. Până la urmă, toate jucăriile astea tehnice te confiscă şi Fiinţa ta intimă simte, uneori, nevoia să tacă. Golul în care te ascunzi e tot mai plăcut. Ai scăpat de o uriaşă povară, aceea de a continua. Poate că aşa e şi în viaţă… cine mai ştie?

13 răspunsuri la „Golul”

  3. Şi eu am încercat să şterg tot. Apoi am revenit. Simţeam acel „gol” şi cu blog, dar şi fără el.

  4. am avut şi eu momente în care am fost tentat să renunţ la blog (de la „povara de a-l continua”), dar niciodată să-l şterg. mă gândeam să-l las să plutească în blogosferă, în ideea că poate va mai poposi cineva, vreodată, ca în poveştile sf, când, coborând din nava lor cosmică pe solul unei planete necunoscute, pământenii descopereau urmele unei civilizaţii dispărute… 🙂 dacă simţi continuarea lui ca o povară, fă cum te simţi tu mai bine! poverile vin şi trec. dar, te rog, nu-l şterge. ai creat o lume, las-o să existe, chiar dacă tu te mai retragi, din când în când, în ipostaza unui deus otiosus…

  9. Ce scriu eu, Vania, nu e mare lucru, oricum.
    Beausergent, e frumoasa ideea ta. Blogurile sa pluteasca precum niste baloane prin spatii…
    Stef, Diana, multumesc. George, de acord doar cu prima idee.

  10. Imi place că atunci când îţi spuneam că vreau să închid blogul, mă întrebai mirată, indignată, chiar:
    „Da’ de ce să-l închizi, dupa atâta timp!??! Lasă-l acolo, cine ştie când o să-ţi vină cheful şi ai să scrii din nou.”
    Cheful sau inspiraţia vin şi trec … mai mult trec decât vin…
    Mă tot întreba lumea de ce am creat un blog… nu am ştiut niciodată să răspund la asta. Sau erau răspunsuri spuse-n vânt. Fără vreo urmă de implicare. Cu toate astea, astăzi n-aş putea să-l închid.
    Sunt eu…un eu preschimbat mereu.
    Si apoi ar mai fi copii… si nepotii…
    PS: poate te razgândeşti totusi..

  11. „Au revoir dit Toto
    En partir en auto..
    Un pne creva!
    Toto creva aussi!
    Moralite:
    Mourir, c’est partir un peu”

    Toparceanu

    In spatiu nu exista decat linii curbe. Corolar: Orice plecare, e o intoarcere la puntul initial, dar pe un drum ocolit…

  12. cunosc senzatia, am avut si eu momente d-astea
    Am trecut peste, deoarece mi-am mai micsorat din asteptari (inclusiv de la mine insumi)
    socotind ca e suficient ca blogul sa fie doar un fel de suport ..cartezian! :))

    ps: observ ca ai mai postat – ma bucur ca ai trecut cu bine peste 😉

Lasă un comentariu