Groapa

În târgul minuscul în care trăia, presa era la mare putere… abia făcea un conducător minuscul câte un ou, și repede el trebuia să fie învelit în foițe de aur sau de …na, ceva mai puțină strălucire, poleit, cum ar veni, îmbălsămat și pus pe tava presei… micii presari, cu diplomele lor proaspăt scoase de sub teascurile ”made in…” se organizau în grupuri și, sub imboldul, nu-i așa, deontologiei lor, erau cât se poate de prolifici în a mâzgăli, în a mânji, în a mânări, în a mânca tot ce le cădea din tăvița bine ornată a micuților conducători de o zi.

(Tarkovschy, Stalker)
Căci în târgul acela deruta era maximă tocmai din cauză că un conducător minuscul, tocmai pentru că era minuscul, nu putea sta pe scăunelul lui, obținut cu enorme sudori, DECÂT O SINGURĂ ZI… apoi, din motive de nimeni știute, scăunelul începea să scârțâie, carii fără număr torceau în piciorușele lui și, a doua zi, totul trebuia luat de la capăt… Încât micii presari erau mereu nemulțumiți și înjurau industria lemnului din cauza căreia scăunelele tot cedau , iar ei nu aveau , cum ar veni, stabilitatea necesară să laude cap-coadă ce era de lăudat și, nu? să arunce în groapa de la marginea târgului tot ce era de aruncat… valoarea mai cu seamă, ea dăuna teribil, ea ar fi trebuit interzisă printr-o lege anume, măcar în târgul minuscul… Multe idei se lăfăiau în capetele mai marilor-micilor zilei, dar Zeii hotărâseră altceva: groapa deversa într-un râu micuț care ocolea pădurea, lângă mulțimea de vile apărute peste noapte, toate având, inevitabil, ACCEAȘI culoare sau aceleași efecte de culoare, tocmai pentru că erau proiectate de același arhitect, ipostaziat în minusculi zeci de arhitecți… râul, zic, se strecura pe lângă Ciupercăria târgului, în care neveste fără număr, din lipsă de altceva, tot tocau pentru o Zacuscă universală, care s-ar fi dorit în Cartea recordurilor… apoi, ocolind Groapa, își croia drum spre Centru, un hohotitor și balcanic Centru, cu nebunia lui nocturnă, cu acordeoanele date la maxim, cu mașinile lui din care nenumărați guță și nenumărați copii-minune răsunau spre urechile înfiorate ale micilor locatari.
…ei bine, Zeii hotărâseră totuși ca, regulat, la intervale anume, din Groapă să se nască eterna pasăre Phoenix, cu aripile ei de foc, un pic blegite, e drept, și să cânte discret, apoi tot mai tare, sacadat, ca o răpăială de pușcă-mitralieră: SATU-…, SĂTU-…, SĂTURAT!!!, SĂTURAȚI-VĂ!!, SĂTURAȚI-VĂ!!! SĂ-TU-RA-ȚI-VĂ !!! …odat!

(imagine de AICI)

Vernisaje ALTFEL

Vineri, 30 octombrie 2009… nu prea am memoria datelor, de aceea simt mereu nevoia să le notez. Programul nostru, al celor din Laurian, fusese să vernisăm vineri cele două frumoase prezențe în noua clădire a Colegiului: Cristian Bădiliță și Sorin Agachi.


…cu toate astea, nu trebuia să fie un vernisaj obișnuit…

(dl Mihai Tironeac)
…în care niște oameni să spună niște chestii exagerate despre alți oameni…

…așa că Alex Sîrbu, Andra Agachi și Mirela Nistor au plănuit o pantomimă, care a atras atenția celor prezenți…

(foștii noștri profesori)

(elevi)

(d-na Ana Florescu)

(d-na Codruța Câmpan)

(dl Dorin Moraru)

…pe fețele tuturor rămâne întipărită o expresie…



(foto: Sorin Agachi)

Recea splendoare

Extrasă din tumultul ultimilor zile, am pășit, parcă pentru prima dată în toamna asta, în recele gălbui al Parcului ”Eminescu”. Pentru cei de departe, cărora le e încă dor de Parc, câteva fotografii luate azi, la 3 grade cred, când vești oribile se succed.

Care-i problema???

După cum spuneam nu de mult (Voluptatea de pe forum), meseriaşii de pe forum au şi început să-şi deverseze multul intelect şi să tot dea cu presupusul…
Un subiect de care eram sigură că se vor lua este cel al prezenţei factorului politic la manifestarea noastră din 30 octombrie. Aşa cum bine se cuvine, invitaţii au fost trimise peste tot, la instituţiile publice, la prefectură, la primărie. Unii au dat curs invitaţiilor, alţii au declinat. Printre cei care au venit se numără şi primarul de Botoşani, dl. Cătălin Flutur.
ŞI CARE-I PROBLEMA???? Nici un minut nu au fost sugestii politice ori electorale! Tonul a fost decent şi din inimă. În plus, Cătălin Flutur e un “laurian” convins, a fost colegul nostru de liceu!!!! A venit în calitate de fost elev… E chiar aşa de greu de priceput? La iniţiativa lui au fost onorate cele două premii de excelenţă, acordate de Primărie unor personalităţi cu totul speciale… E modest şi nici măcar nu a pomenit de faptul că a Primăria a ajutat Laurianul nou să fie! Nu a pomenit nici de ajutorul pe care ni l-a dat pentru “Zilele liceului”… Atunci??? Unde e “politizarea” de care aşa de tare se mai frământă răspândacii de pe forum???
Bravo, Cătălin!!! Ştiu că te-ai simţit minunat între noi! Restul…detalii!!! Gura lumii e plină de ele!

Galateea

NICHITA STANESCU

Către Galateea

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda

şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea…
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.

De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,

râurile – mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele – umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

Foto: Drama Club (foto 1: Carmen Moraru; foto 2-6: Sorin Agachi)
Materialele de pe acest blog nu pot fi publicate decat cu acordul nostru!

Laurian 150: personajul colectiv

Forța Laurianului vine din lăuntrul personajului colectiv… Nimic nu ar fi posibil fără această susținere! Și totuși e ciudat că nu stă nimeni să convingă cu ”hei-rupisme”, cu amenințări, cu acele clișee comuniste pe care le-am văzut în atâtea instituții…
Totul vine de la sine pentru că Laurianul a înțeles, el însuși un organism uriaș, un fenomen, că DOAR ÎNCURAJÂND INDIVIDUALITĂȚILE, VA INCURAJA VALOAREA, pentru ca acestea să CONVINGĂ…numai așa o colectivitate se poate emancipa… admirând și acceptând valorile individuale, adaptându-le pe forța colectivă. Individualitățile nu se pot naște decât pe un corpus puternic, după cum acesta e marcat de forța individualității.
Iată câteva imagini ale personajului colectiv creator numit LAURIAN: Ele sunt luate de Sorin Agachi, pe data de 30 octombrie 2009.

…inutil să mai spun ceea ce ”Monitorul de Botoșani” ar trebui să știe deja: materialele de aici pot fi publicate numai cu acordul autorului acestui blog!

Laurian 150: 30 oct 2009 Ziua Amintirilor

Zile absolut înalte… Aula nu s-a odihnit o clipă. Aici, promoția lui Sorin Agachi: 1989
In prim plan doamnele profesoare Ana Florescu și d-na Floareș. Pe fundal, ”pânzele Timpului” țesute de redacția ”Sarmis”.

NOTĂ: MATERIALELE DIN ACESATĂ POSTARE SE POT FOLOSI DOAR CU APROBAREA NOASTRA! VALABIL ȘI PENTRU ”MONITORUL DE BOTOȘANI”!!!

Laurian 150: 30 octombrie 2009

(Foto: Ema Done și Paul Marinuc)
Cronici ale evenimentelor AICI, AICI, AICI, AICI și filmul derulat la Teatrul ”Mihai Eminescu”,pe http://live.botosani.com
Trebuie să accesați ”TRANSMISII ÎNREGISTRATE” – ”30 OCTOMBRIE LAURIAN ANIVERSAR” – min 00, 00, 00 – 00, 11, 00 pentru Drama Club și min. 02.07.00 pentru excelentul musical ”Laurian, Laurian”!!!!! (tehnica asta!!!!)
PS Materialele de pe acest blog pot fi utilizate în alte publicații doar cu aprobarea noastră! Valabil și pentru ”Monitorul de Botoșani”!!!

Din cancelarie, cu drag!

Cancelaria din Laurian, în zi festivă de octombrie, la 150 de ani! La mulți ani, Laurian!
Drama Club, cu pantomima ”Statuile”, în Aula Magna, prin ochii lui Carmen Moraru. Mulțumim, Carmen!

Se întâmplă în Laurian

LAURIAN 150! La mulți ani!
Pe blogul Liceului am făcut vizibili: profesorii, programul manifestărilor, semnalul vernisajelor! De îndată ce-mi vor parveni materiale de la colegi, le voi posta!
Acum aș dori să-i alint pe cei patru mușchetari fără de care viața culturală a Laurianului ar fi un pic mai săracă. Sunt ”treziți”, deschiși, activi, talentați. Sunt în clasa a XII a, la capăt de drum în Laurian, și asta îi face și mai implicați.

ALEXANDRU SÎRBU este poet, prozator, actor, grafician, regizor. Un tânăr absolut minunat, dedicat liceului, culturii, Frumosului.

RĂZVAN CHIRILĂ este maestru fotograf, artist de mare finețe. Prin ochii lui, lumea e mai bună, culorile sunt mai puțin tenebroase. El a realizat coperta la ultimul nr. al revistei ”Sarmis”, a făcut toate fotografiile pentru catalogul profesorilor. Un tânăr înalt și blând care nu știe să spună ”nu”, ca și toți ceilalți colegi ai lui.

BOGDAN LUPAȘCU este coleg cu Răzvan și se pricepe la tehnoredactare și la programe de grafică. A lucrat coperțile la ”Sarmis” și Catalogul profesorilor.

ANDRA AGACHI este fata mea și mi-e greu să o laud. Oricum, iubește cu patimă Laurianul, se implică în aproape tot ce înseamnă activitate culturală, este redactor la ”Sarmis”, scrie eseu pe blogul ei, acum conduce trupa ”Drama Club”, o mare onoare ce i-a fost încredințată de curând.
După ce ei vor pleca, voi rămâne cu o vale , cu un hău în suflet. Mă voi strădui să-l umplu repede, altfel nimic nu ar avea vreun sens.
Cu siguranță, Laurianul mai are talente. Nu le știu pe toate.
Bravo vouă, dragii mei!
Copii încă…