”Nu ne-am născut în locul potrivit!”
Răsfoind paginile blogului lui Bogdan din Botoșani, găsesc acest videoclip pe care îl ”fur”, doar pentru că în el ne regăsim destui, cei din generația mea, și, ceea ce e, iată, și mai grav, cei din generația fetei mele!
Venind mai mult planat prin nămeții de afară, dintr-un oraș care, după votare a murit subit, în care mașinile sunt sub zăpadă, în care pensionarii se îmbulzesc în piață să cumpere câteva ciozvârte pe care și eu le pofteam pentru câinele meu, revenind, deci îngrozită, deschid televizorul… îl închid grabnic!
Au! Doare! Cred, ca și cei de la Guess Who, că ne-am născut aiurea, într-un loc total mioritic , dar nepotrivit, dar nepotrivit…
Cravata roșie de pionier, o, da, ce frumos… avea un inel de plastic; era un sistem pervers care, sub aparența jocului, te învăța să dai raportul… Unii îl dau și astăzi, mulți! dar ce mai contează! Să trăim bine, nu? Hai sa trăim bine, vine Crăciunul. Spunea depresivul Blaga: ”Frate, trăiește tu dacă vrei!” cam asta e, trăiește tu, frate, cel care te ocupi de frâiele țării! Trăiește măcar tu!
Să dăm înapoi timpul, să ne naștem iar, într-o lume NORMALĂ, lipsită de blestemul tipic românesc, să murim apoi acolo, cu un dor nerostit în noi, cu nostalgia că am fi putut să ne naștem chiar aici în țară, cândva, pe când securiștii nu ajunseseră la putere, nici comuniștii, nici fiii comuniștilor, nici fiii fiilor lor, amin!
Notă: aceste sondaje sunt modalitatea prin care eu pot să înțeleg dacă postările mele plac ori ba… Pentru cei care au suspiciuni, de știut că nu apare nicăieri numele vostru, al celor ce votați. Vă mulțumesc pentru votul vostru, indiferent cum este el!
Andrei
Vi-l amintiți pe Andrei??
Nu e un copil bolnav, nu e un copil diform, e doar un copil care s-a trezit într-o cocioabă. Povestea lui o am AICI.
Dacă, prin absurd, ați fi în situația lui (noroc că nu sunteți!!) singurul lucru pe care v-ar plăcea, probabil să-l cereți ca răspuns ar fi: DE CE EU? DE CE AICI? CE CE ACUM?
Andrei e așa cum il știți de anul trecut… În ghetou viața e dură. Trebuie să învețe să se apere, să răzbată. Andrei e, cu toate astea, demn. Nu se plânge și nu întreabă…încă. Visul lui de aur e să ajungă elev în Laurian. L-am luat cu mine într-o zi și i-am arătat liceul. Vă dați seama ce a însemnat un colos (pentru el Laurianul e un colos și pentru mine e tot așa!!!) în mintea lui de copil de 9 ani!
L-am rugat să învețe bine să-l pot aduce, din clasa a V a la noi, în Laurian… Andrei nu are meditatori, nu are cum să fie ajutat, nu are nici calculator, are însă o mamă de care trebuie să aibă grijă și o soră de 4 ani care și ea trebuie îngrijită. Andrei nu are vreun handicap, are un bun simț extraordinar și gândește mult. Are o exprimare cam abruptă, iubește animalele și adoră Laurianul.
Anul trecut a citit cu mare bucurie mesajele voastre și s-a jucat cu jucăriile voastre. Andrei e un copil perfect normal pe care viața de ghetou îl poate urâți!
Hai să-i dăm noi o șansă, să-l adoptăm , sufletește, pe Andrei!!
Vino, Laurian, să-i aduci câte ceva! Te aștept! Mâine voi fi la liceu , de la 10 la 13. Apoi, vă voi întâlni dacă mă sunați. Trei dintre voi vor merge cu mine să-i ducem daruri lui Andrei.
Da?
Despre basme și despre iluzia vieții
(Nota: foto DUMITRU AGACHI)
”Frumoasa fără trup” e un basm dramatizat de N. Iorga. Textul e greoi și nu e de o mare inspirație. Iorga s-a străduit să dea și literatură, dar, din păcate, proiectele lui literare nu sunt deloc viabile astăzi. Totuși, pentru a marca ”Zilele Iorga” la Botoșani (Iorga fiind născut la Botoșani!) și fiindcă Laurianul colaborează cu Casa memorială N. Iorga, pentru că Iorga A FOST ELEV AL LAURIANULUI, Drama Club s-a ambiționat să scoată din acest text esența, ideea, iar restul a fost muzică și IMAGINE! Într-un spectacol care cred că i-ar fi plăcut și lui Iorga și care s-a bucurat de mult succes de câte ori a fost jucat. (vezi refrințe pe blogurile noastre și pe blogul Drama Club!)
Subiectul e foarte asemănător cu cel al basmului ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
Într-o împărăție a fost un blestem: de îndată de s-a născut, un fiu de împărat a fost blestemat să iubească ceea ce nu poate fi posibil, sau să moară.
Împărăteasa și împăratul sunt disperați: fiul lor poartă povara blestemului, dar poate că totuși mai este o șansă: mintea omenească nu se poate obișnui cu fatalitatea, ea e mereu scormonitoare, încearcă să salveze sensul. Un sens trebuie să fie, din moment ce s-a pornit ceva… Mintea omenească e astfel concepută, încât ea crede că iubirea poate totul… așa credea și fiul de impărat, dar se înșela…
Îndrăgostit de o tânără prințesă, fiul de împărat este repede hotărât ei…
Nunta se făcu, dar fiul de împărat tot nemulțumit este și trist. Așa e firea omenească, să nu poată prinde FIINȚĂ, cum spunea Noica, decât în plan superior…
Călăuzit de un Lăutar (un inițiator în ale Firii), fiul de împărat vrea să descopere cealaltă lume, superioară și stranie.
Toți cei de la Curte sunt între extaz și agonie… Plecarea fiului de împărat e aducătoare de neliniște și curând lumea lor va adormi și apoi va cădea în haos. Asemeni unor icoane, chipurile celor dragi lui se estompează, marea aventură începe.
În marea aventură nu se pleacă decât rareori singur… De regulă e un inițiator, dar piedici trebuie trecute.
Fiul de împărat are de străbătut hățișuri și de învins demoni, ai lui, ai altora, dar, finalmente, VA REUȘI, așa e în basme, și Păzitorii Pragului vot fi îmblânziți.
Ajuns DINCOLO, în lumea perfecțiunii, în lumea pură a spiritului, va găsi minunatele zâne și pe însăși Frumoasa Iluzie.
De ea o iubire teribilă îl leagă, un absolut al iubirii… Iubirea pură, lipsită de carnal, iubirea la care niciun pământean nu are acces… Iubirea ”în care totul e investit de către cel ce iubește și care trăiește din puterea lui entuziastă” (Ortega Y Gasset)
”Căci inima nu se bucură de altă iubire, decât cea pe care n-a văzut-o niciodată…”(Jaufre Rudel)
În lumea perfectă a zânelor timpul și spațiul nu există, există doar Frumusețea absolută…
Numai că făptura umană nu e compatibilă cu perfecțiunea… sătul de perfecțiune, umanul vrea Obișnuitul, sătul de inedit, vrea banalul, sătul de Spirit, vrea trupul…
Și atunci, acea ordine excepțională se distruge… Căzut din lumea superioară, omul redevine prințul care-și caută cu disperare lumea lui, pentru care fusese născut, pe care o părăsise…o Lume doborâtă, ca și el, de haos și disperare… o lume fără repere, reperul ce el însuși fusese nu mai este recunoscut.
Puține sunt basmele care se termină cu bine. Practic ele nici nu mai sunt basme, sar din schema dată, lumea basmului e omogenă și, dacă prezintă fisuri, e numai ca aceste fisuri să fie rezolvate de erou… În basmele care se termină prost apare fiorul tragic, cel care dă splendoare făpturii umane, cel care stă la baza marilor creații, omul nu ar fi desăvârșit, în umanitatea sa, lipsit fiind de tragism…
Așa că fiul de împărat primește pedeapsa care i se cuvenea, neabsolvit fiind de ”vina tragică”…
Lăutarul implacabil ca însuși Destinul rămâne să cânte o melodie tristă, dar, la colțul gurii, are un zâmbet crud…
Frumusețea omului nu stă în înfrângerea lui, ci în puterea lui de a se iluziona.
Drama Club a reușit să transmită asta…
Bogdan Onofrei, minunatul tânăr de la Liceul de Artă a emoționat pe toată lumea cu vioara sa… Mirela Nistor și Ovidiu Ivan, regizorii și prietenii Drama Club și-au făcut treaba cu mare pasiune. Toți membrii Drama care au stat ore în șir la repetiții au fost absolut minunați și îi felicit!
Lista de distribuţie
Alexandru Sîrbu
Bogdan Onofrei
Alexandru Paul Murariu
Andra Agachi
Ana-Maria Baciu
Manuela Pricop
Simina Botoșineanu
Sabina Boureanu
Iuliana Zambalic
Dragos Hrițuleac
Florin Andrei Capră
Emilia-Georgiana Ungureanu
Andreea Dascălu
George Liutic
Maria Pop-Cristescu
Paul Mariniuc
Ştefana Mihălescu
Sergiu George Bălăucă
Adelina Pânzariu
Ema Done
Ştefana Todirenchi
Madalina Hrițuleac
Oana Condurache
Alina Mocanu
Tanti Florica de la Tulbureni
Tulbureni e o localitate mică, dar frumoasă, în prelungirea orașului Botoșani.
Tanti Florica abia își mai târâie picioarele… cândva era tânără…
…tanti Florica nu face politică. Toată viața a muncit la câmp cu soțul ei, Dumnezeu să-l odihneacă… Nu prea i-a plăcut de el: ea era mereu pusă pe veselie, el era un taciturn. Părinții au rugat-o să se mărite, PENTRU A PĂSTRA O CASĂ… o viață cu un taciturn PENTRU O CASĂ, ăsta da, sacrificiu… Tanti Florica e sigură că și-a plătit toate păcatele ÎN VIAȚA ASTA!
Pentru că e văduvă și pentru că nu are cu ce să-și repare grajdul care a rămas în ruină de pe vremea răposatului, tanti Florica vine la oraș cu de toate… cu verdețuri, cu ouă, ba mai taie și câte o găină…
Îi dau, de regulă, mult mai mult decât trebuie PENTRU CĂ-MI FACE PLĂCERE și, mai ales, pentru că povestește frumos.
Tanti Florica a venit cam tristă alatăieri… a fost votul. Ea e o femeie cu mult bun simț și eu o ascult amuzată cum comentează, așa, ca la țară, despre tot ce i se întâmplă… Nu e mulțumită… noi am vrea o schimbare, spune ea, măcar să vedem pe altu… ne-am săturat! Nu a făcut nimic pentru noi… Lasă, îi spun, știi bine că la români schimbările cer sacrificii…
Tanti Florica nu știe și nu face politică, DAR ARE BUN SIMȚ și se pricepe la oameni! E cel mai important lucru, cred eu, restul e tăcere! Pe casele tăranilor cresc mușchi galbeni…
Fiorul
(pictură de Sorin Agachi)
Nu-și termină țigara și afară copiii începură să arunce cu petarde ieftine, chinezești… Mama lor de maimuțoi, gândi și se îndreptă spre fereastră. Pe blocul de vis-a-vis trona chipul hilar, zâmbind fals al noului dictator. Când te gândești…au murit ăia ca proștii și ăsta se bucură… e drept, nu are AMBELE URECHI la vedere, dar le are lipite pe chip, de parcă ar fi extraterestru… Întoarse apoi privirea și văzu toate blocurile din cartier cum fuseseră vopsite proaspăt cu chipul noului dictator… fiecare șef de scară era acum securistul de serviciu. Fuseseră în șomaj până acu, își spuse și simți o apăsare ciudată în piept, ai naibii, de-acu au de lucru! Se gândi la securistul personal, ăla mic și negru care era tot timpul frustrat. Îl întrebase în urmă cu două zile despre micul dictator. O să iasă SIGUR, îl liniștise, apoi spusese ceva greu de reprodus și-i întorsese spatele. Securistul personal se lumină, va să zică are șanse noul dictator iubit… sigur, îi aruncă printre uși, acu parlamentul e doar ornament de Crăciun… stai să vezi ce i-a păcălit pe ăștia din dispora! Ăștia-s programați să țină tot pe drepata… e simplu…LE SPUI CĂ EȘTI LA DREAPTA! da, spusese securistul lui personal, gata să-și scoată creionul să noteze…da… deci pe dreapta, acu așa e!
Apăsarea din piept se accentuă. Chiar, ce noimă poate să aibă acum să mai scoți creionul când atâtea aparate performante stau gata să înregistreze… uitase de poliția politică, fiori reci îl trecură. Era la studii și ascultau un post de radio interzis. Au bătut la ușă și, de după perdeaua care ținea loc de paravan, văzuseră câteva zeci de cizme. Căutau, cică, un student străin… Fiorul DE ATUNCI îl actualiză acum. Of, la naiba, ISTORIA SE REPETĂ ca o inconștientă, n-o să învățăm nimic niciodată.
Dădu drumul la gaz și-și puse de cafea… cafeaua avea un gust amar cunoscut…NECHEZOL. Asta e, își spuse, până la urmă a fost o chestiune de câțiva ani, poporul cere, poporului i se dă…
Își turnă cafeaua amară cu gust de nechezol și, dintr-un cotlon, vocea micului dictator făcea guverne… Pocnitorile o acoperiră și chiotele de copii se întețiră.
Refugiul în artă
Într-o țară pe care nu o mai pricep, din care ar fi gata să plece chiar mâine, unii tineri se refugiază în Cluburi, alții, în ARTĂ. Ei trebuie să priceapă că singura șansă e Arta! Ea, deși are și amărăciune, E ILUZIA PERFECTĂ, așa cum spune și Dumi AICI.
E prima dată când, datorită bolii tatălui meu, nu am putut să-i însoțesc pe dramiști la Iași, unde au fost invitați la festivalul studențesc ”Ludic”.
Îi felicit și-i invidiez. Tinerețea lor mă impregnează și astfel mai pot spera. Poate că ei…cine știe, poate că ei vor reuși să trăiască într-o țară NORMALĂ în care propaganda de partid să nu țină loc de reformă, în care fiecare să-și facă treaba pentru care e PREGĂTIT.
Bravo, Drama Club!
FANTASTICI MI SE PAR OCHII SPECTATORILOR…
SUNT FOȘTI LAURIENI!!!!!!
(Foto: Dumitru Agachi)
Joaca de-a poporul
Poporul e o caracatiță ce, uneori, are prea multe brațe. Uneori stă să înhațe, alteori stă cuminte pe fundul mării, dormitând lenevos. Sigur e palpitant sa te joci cu poporul! Sau de-a poporul. Să-l flatezi când ai treabă cu el, să-i dai șuturi când nu mai ai!
Despre fleacuri, ciuruiri și comandanți AICI.
În rest, actualitatea lui Eminescu, cu un text care nouă ne era interzis cândva, ”Doina”:
”Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Şi-i străin în ţara lui.”
”Îşi dezbracă ţara sânul,
Codru frate cu românul
De săcure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Sărac în ţară săracă!”
Epilog:
Nu vreau ”liniștea” de care vorbesc unii comentatori de pe blogul acesta! Vreau o țară în care să se poată construi, pe care să o pot iubi și, eventual, în care să mor împăcată.
Poate că nu vreau chiar imposibilul…
”De ce-ai dat, Doamne?” (Grigore Vieru)
(pictură de Egon Schiele, sursa)
”Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!”
(sursa)
The end!
Televiziuni, mascaradă, gargară, minciuni, aplauze, mașini luxoase, proiecte, haine de firmă, priviri rele, mâini frisonate pe tel mobile, mâini fără expresie, priviri rele doar, singura expresie… gargară, afișe, filmări tendențioase, ură, bani mulți, murdari, securiști buni și securiști răi, vorbe aruncate, repezite, vorbe degeaba, costume de lux, gesturi, demagogi, oboseala unui neam prostit, mirându-se de blestemul care a căzut pe el, de atâtea secole…Tristețea acestui neam, adunată toată, ar îngrozi și fiarele, ar muta munții, ar chema norii care s-ar prăbuși de durere, care s-ar prăvăli în gemete… suntem copaci de acum, niste copaci peste care a trecut un dezastru.
(picturi de Egon Schiele, sursa AICI)
elena agachi
8 comentarii