Zdruncinătura (gând)

Când mergeam cu trenul, în România comunistă, aveam oroare  nu numai de mizeria, de frigul din compartiment, de ferestrele murdare şi de ilustratele de la Băile Felix,  prinse într-o ramă îngălbenită şi urât mirositore…ca intreg ansamblul… aveam oroare, mai ales la călatoriile de noapte, de clipa aceea cumplită pentru mine, în care parcă trenul ieşea de pe şine, zdruncinându-se… Nu am putut niciodata să dorm în tren, tocmai ca să nu ratez clipa aceea catstrofală, în care el avea să se desprinda şi eu aveam să levitez printre manşoanele tari de lemn, printre arcurile rupte ale canapelelor, prin ferestrele cărora le vor fi sărit încuietorile.

În mod straniu, România de azi mi se pare un tren de noapte care se scutură straşnic la trecerea de pe o şină pe alta. E parcă un coşmar din care aş dori să mă trezesc, dar nu am puterea asta. Atunci îl las să curgă, curgând şi eu cu el în jos, aşteptând zdruncinătura finală, aia care o să mă amestece cu şuruburile ruginite din podea, cu perdelele de catifea soioasă, de un verde stins în praf, cu masca de la caloriferul rece, metalică şi ruginită, cu plasa de la bagaje şi cu becurile făcute ţăndări. La răstimpuri, vocea controlorului o să mi se pară cântare de îngeri: „Biiiiiiletele la con-trooool!”

Excelenta călătorie spre NICIUNDE din Călăuza lui Andrei Tarkovsky. Sonorităţi de Eduard Artemiev.

Invitaţi: nevrotici revoltaţi, doamne cu profunzime, visători lucizi, scriitori cu har, latiniste nostalgice, poeţi, călători inteligenţi

Anunțuri

13 răspunsuri la „Zdruncinătura (gând)

  1. Frumos… O realitate neagră, salvată de harul spunerii frumoase. Literatura, închisă chiar şi în câteva fraze, transfigurează, pe dimensiunea sufletului, şi ceea ce era/e greu suportabil.

  2. În secvenţa lui Tarkovski, teribilă în banalitatea ei, a glisajului mai degrabă sonor pe calea ferată, pe unul din personaje îl fură somnul, în timp ce „călăuza” e tensionată de nelinişti… Am cunoscut multe astfel de persoane, care cad repede într-un fel de somn… Partea cealaltă e populată cu nevrotici (fie ei şi „revoltaţi”)!

  3. Pingback: Temă închisă « Dumitru Agachi’s Weblog·

  4. Vania, e mult de gandit si de spus despre Drumul din Stalker. Sigur ca e unul fatal/final/lamuritor, dar e si renastere acolo.
    Dar aici???

  5. Valentin, metroul e o ALTA LUME. Ai dreptate, e una a acceptarii, in vreme ce trenul hurducator e una a Izolarii.

  6. Pingback: Opţiuni ferme | Ioan Usca·

  7. Vagoanele de clasa III-a..Cu banci de lemn si plasa de franghie la bagaje, cu scrumiere rotitoare si bec albastru in plafon…
    Ce vis frumos…plecarea din oras…

  8. „Iar sinele vor ramane drept tentative de urme a incercarilor disperate de a continua drumul pe un curs lent in timp ce spatiile dintre sine spuneau de la bun inceput ca saltul de la o sina la alta implica o trezire tot mai intensa care intotdeauna este limitata de sursa prin izbirea de un alt nivel al constientei. Iar cantarea de ingeri este o cantare pe care cei ce ce ar fi ales alta metoda de a ajunge la destinatie nu ar mai fi intalnit-o pentru ca tocmai controlorul nu va fi in masina sau pe jos.” Zdruncinaturile ne trezesc in timp ce comoditatea este cea care ne-ar fi tinut intr-o linie a non-ascensiunii pentru ca tocmai, ea nu implica rezolvarea problemelor ci desfatarea in comod.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s