Mă rătăceam în propria-mi absenţă,
Încolăcindu-mă în păianjenii anilor, cu bucurie, continuu…
Când, foarte rar, deodată, fără s-o pot arăta cuiva
Şi chiar fără s-o cred,
Se furişa o străfulgerare umilă,
Ca o zdreanţă ori aşchie
Din bronzul formei mele veşnice,
Într-o curte interioară din Bruges ori dintr-un turn, la Rhodos,
Pe un pod acoperit din grădina Curţii de Argeş,
Ceva mai palpabilă, ca o frescă dezgropată,
Într-un patio pompeian sau
Palpitând, ca o blândă tragedie andaluză
în casa-muzeu a pictorului Sorolla,
dar
Încă o nălucă fără miros,
Până când
Ating întâmplător un obiect casnic
Din care ţâşneşte toată fabuloasa mea singurătate,
Urieşindu-se, precum năvăleşte spre cerul de poveste
Duhul ascuns în lampa lui Aladin
Şi grăindu-mi de acolo, ca un tzunami straniu îmblânzit:
– Acum te pot răsplăti, de-ai mai avea puţin timp.
Rodica Marian, vol. Chipul și asemănarea, Casa Cărții de știință, Cluj-Napoca, 2011.
http://rodicamarian.wordpress.com/
Sculptura subacvatica de Jason de Caires Taylor: http://www.underwatersculpture.com/
