Carnea zilelor

Drumul se întindea în fața lui ca o fâșie de tifon, folosită și aruncată la întâmplare. Niciun copac, pe margine, nicio casă, niciun reper, doar un fel de tăietură cu marginile zdrențuite, pe alocuri cu bucăți de gheață rămase din iarna ce tocmai murise. Își aprinse țigara și gustul ei rânced îi trezi amintiri din tinerețe, când țigările se găseau foarte greu și singurele mai înghițibile erau cele numite ”Cișmigiu”, albe și lungi, cu un filtru care îl fascina, semăna cu o lumânare de botez, iar galbenul gudronului îi dădea un aer vechi, antic, lipsit de tot fiorul zilelor pe care le traversa cu greu, sistemul polițienesc fiind tot mai înșurubat în carnea zilelor lui.

Nicio pasăre nu se mai vedea, niciun tril și niciun croncănit nu se mai strecura, pervers, din înalt, niciun zvon și absolut nicio boare nu mai străbătea acestă lipsă a orice.

Mergea fără scop,fumând și mestecând gustul rânced al eșecului, golul acela cu iz de metal oxidat al înfrângerii, pumnul în stomac, gloria apusă, ștergătorul vechi, de picioare, cerul fumuriu și zdreanța de lumină care se trudea să-l coloreze.

Drumul, în el însuși, nu avea, cu siguranță, nicio vină. Nici măcar faptul că era greșit nu-l impresionase. Așa ciuntit cum îl vedea, atât de lipsit de muzicalitate, de armonie, de miros, atât de vulnerabil, nu mai putea supăra pe nimeni, nici măcar un tufiș prăfuit de pe margine.

Se îndreptă alene spre o curbură, gheața se frânsese sub talpa leneșă, pocni ușor și, de sub ea, se întrezări o așchie verzulie, ca un colț de batistă. Se aplecă să o privească mai bine, i se păru chiar că ar fi o hârtie, poate chiar un mesaj.

În slaba lumină de sus, solzi mărunți străluciră și, de sub tristețea zăpezii , coada verde-aurie a unei șopârle se ivi , apoi trupul ei mic și slab, apoi capul cu privirea curioasă, abia trezită din somn și uimită de toate întrebările lumii.

(Elena Agachi, fragment din culegerea de proză scurtă, pe care o pregătesc pentru tipar.)

(Odilon Redon,”Primitive Man Seated in Shadow”)

Anunțuri

Un răspuns la „Carnea zilelor

  1. Miracolul e mereu posibil, chiar in formele lui cele mai bizare, în ”acestă lipsă a orice”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s