Din tren


Senzația aceea pe care o ai când îți amintești brusc ceva , dar ai uitat cu totul când, când… Își trecu mâna peste barba crescută iar, ca o pădure uitată de zei, oare când, oare când?
Trecuse prin fața unui boutique cu vechituri și văzuse, prin vitrină, o pictură veche de Vasnetsov, romanticul rus ale cărui reproduceri erau cândva prin toate trenurile accelerate, prinse în rame ieftine, prăfuite. Nu pentru calitatea indiscutabilă a picturii lui, ci pentru că era rus, rus…și trebuia, tovarăși, să fie peste tot semnul slav, în trenuri, de pildă. Își aminti până și mirosul de tren, amestecul acela de gudron și metal pe care, acum, îl detesta, banchetele de lemn, de la clasa a III a, cu șipci înguste, praful de pe ramele reproducerilor cu munții Bucegi, o, Doamne… Printre ele, cine știe care ceferist mai aerisit la minte și sătul de munții Bucegi strecurase copia aceea de Vasnetsov, își aminti clar: Victor Vasnețov…
Se legăna cu mersul trenului și din enorma plictiseală a număratului stâlpilor de telegraf, își îndreptă privirea spre pictură. Praful nu le golise de vrajă, erau, amândouă acolo, două harpii superbe, una neagră, plângâd, cealaltă, albă, aproape fericită. Habar nu avea ce anume simbolizează, era ceva, ca un fel de titlu sub sticla murdară, dar era scris în rusă, habar nu avea. Își imagină atunci că erau niște zâne ale Destinului, unul prăfos, desigur, la care nici nu îndrăznea să aspire, nu-l interesa destinul. Doar combinația aceea de harpii, doar logica devenirii lor îi rămăsese în minte ca o pecete.
Dincolo de imaginea oarecum dramatică a figurii lor, își aminti că-l impresionaseră ghearele. Două zeități puternice, în ghearele cărora stătea viața însăși. Își aminti, mai apoi, că văzuse un vultur care ieșise la vânat, apucase o capră de pe un pisc, apoi, părând că e doar o pană, un iepure cel mult, o izbi , în zbor de o stâncă, înainte de a o duce la cuib, să o mănânce… câtă forță, își spusese atunci, câtă determinare trebuie să aibă, câtă noblețe, să-i facă suferința scurtă, să nu o chinuie…
Apoi privi ghearele enorme ale harpiilor, câți muritori vor fi strivit de stânci și cu câtă noblețe, câtă onoare să mori astfel, în zbor, înfruntând stânca!
Căci într-un fel mori, strivit de însuși Destinul și în alt fel mori, ca un nemernic, aruncându-te în piscina vilei tale, năruit de orgoliul prea slab, chiar și pentru o reproducere dintr-un vagon de clasa a III a.

Picturi de Victor Vasnetsov; source.
(Elena Agachi, fragment din culegerea de proză scurtă, pe care o pregătesc pentru tipar.)

Anunțuri

Un răspuns la „Din tren

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s