Minunile de lângă noi

Irecognoscibilitatea miracolului…teoria asta cu nume lung, pe care am găsit-o la Mircea Eliade: minunile ne înconjoară pretutindeni, doar că nu le percepem drept minuni, nu ne în-minunăm, suntem prea grăbiți.

Alteori, ne trezim părtași la o minune, fără să vrem, fără să știm de ce am fost aleși pentru asta. Minunile simple, gesturile FIREȘTI, ele contează, eu așa cred.

Firește, unii s-ar putea considera fericiți că le-a ieșit ”foncțioara”, că s-au mutat în vilele statului, că au devenit miniștri, președinți, că plutesc în butoiul cu miere de bani, că au reușit să fure fără să fie descoperiți, furtul fiind, la noi, emblemă națională, dar nu astea sunt minunile! Astea sunt poverile, ele vor fi plătite.

Minunile simple, nu cele de la locurile sacre, sunt printre noi, o întâlnire pe care, mai apoi, o vom numi providențială, o mână întinsă spre noi sau mâna noastră întinsă spre alții… Altfel, Sacrul nu se poate justifica. Sacrul el însuși ar fi lipsit de semnificație dacă nu s-ar întâmpla micile minuni.

Anunțuri

2 răspunsuri la „Minunile de lângă noi

  1. Că ”le-a ieșit ”foncțioara”, că s-au mutat în vilele statului, că au devenit miniștri… că plutesc în butoiul cu miere de bani”, alea sînt noroace, dar minuni nu sînt… poate doar ispite și, ai dreptate, ”pactul” cu ispita se platăște cîndva. Chiar și cu simpla cădere din foncțioară dacă se plătește, rumânul nu vede căderea așa cum ar trebui, ci tot pe noroc dă vina, că l-ar fi părăsit! Nu pentru ”noroc” în viață se roagă mai tot rumânul? Am avut noroc sau, de cele mai multe ori n-am avut noroc e pe mai toate buzele în toate zilele. Miracolul… ei, cu el e mai greu, pentru că de fapt el trebuie înfăptuit. Sarte avea o vorbă, ”infernul sînt ceilalți” gîndea cinic, eu cred că și raiul tot în ceilalți îl găsim!

  2. Clipele de hierofanie, trăirile aurorale sunt rare. Dacă am puea să facem abstracţie de molozul socialului, de inadaptarea la mediocritate… Dar chiar acestea sunte ele însele teme filosofice ale căror rezolvări rămân fatalmente la gradul de simplă dialectică. Şi atunci nu ne rămâe decât să aşteptăm răbdători un punct Aleph, o cameră Sambo, un loc în care să ne întâlnim accidental (vai cât de accidental) cu spiritualitatea… Un an nou fericit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s