Numai în comunism Bacul trebuia luat de toată lumea!


Atât supărarea elevilor și a părinților, cât și văicăreala celor din presă justifică un singur, elementar, aspect: mentalitatea de a analiza bacalaureatul, și multe altele, în țara aceasta, e absolut comunistă!
De ce trebuie ca toată lumea să ia bacalaureatul? De ce ne plângem acum, cu lacrimi de crocodil, că statul a cheltuit nu știu cât cu organizarea lui și uite ce promovabilitate avem?
Astea în condițiile în care elevii de azi muncesc mai puțin, părinții lor le cumpărără TOTUL mai mult, iar profesorii au devenit niște mașinării setate să dea note mari (presiunea parinților cu influență!!), să facă, de formă, cursuri care nu-i ajută cu nimic, să se uite cu groază la tot mai puținii bani pe care îi au, să aplice programe care nu mai au nimic în comun cu ideea de studiu.
La română, de pilda, programa pare mai permisivă, dar subiectele sunt aceleași, de pe vremea noastră, a celor care am făcut școală comunistă. Numic nu s-a schimbat de atunci. Se vorbește de manuale alternative, de faptul că profesorul are libertatea să aleagă între niște autori. Dar așa zișii autori ”canonici” (!!!!) sunt cei pe care i-am studiat și noi, cu aceleași opere. Care e libertatea? Unde e noutatea? Care este eficiența?
În plus, editurile, ca să-și vândă culegerile, au curtat evaluatorii de la Minister. Deci, ca să pricepem în ce țară trăim: angajați ai ministerului și prietenii și rudele lor redactează culegeri, editurile le aduc în școli, profesorii nu au încotro, trebuie să le folosească, pentru simplul motiv că subiectele sunt făcute în aceste culegeri exact ca la bac. Și atunci, despre ce vorbim???
Faptul că ne plângem, acum, de promovabilitate mică e de o ipocrizie fără margini. Tot sistemul e pe dos. E sufiecient să faci un pic de circ, să pui camere de luat vederi în câteva licee (adică tu, statul, asiguri condiții, nu gluma!) și combinația: ELEVI LENEȘI, PĂRINȚI IPOCRIȚI, PROFESORI CARE CEDEAZĂ LA PRESIUNI să fie dată peste cap.
Eu cred că era în plan toată mascarada de anul acesta: cineva, acolo sus, a afirmat ca școala scoate numai TÂMPIȚI. Altcineva, de la minister, a fost pus să demonstreze asta (formula e previzibilă: au dat subiecte excesiv de grele, au pus câteva camere video în școli). A făcut un pic de vâlvă, dar nu a atins fondul problemei. Și forma fără fond este păguboasă.
Schimbați voi întâi mentalitățile celor care ne conduc, apoi adăugați un surplus de valoare programelor, faceți-le atractive pentru elevi, plătiți ca lumea, onorabil, profesorii, ca să nu mai cedeze la presiunile părinților sau ale șefilor lor, plătiți EXTREM DE BINE SUPRAVEGHETORII ȘI EVALUATORII, nu vă mai bateți joc de toată lumea și nu ne mai dați circ… suntem sătui de circ.
Deschideți ferestrele spre Occident, acolo nu se vaicără nimeni cînd examenele sunt examene, când, dintr-o clasă, iau bacul doar 2-3, când școala costă și când diploma are valoare.
Apoi mai vedem!
(pictură de Gabriel Pacheco)

Anunțuri

10 răspunsuri la „Numai în comunism Bacul trebuia luat de toată lumea!

  1. aş fi dat de două ori „like” la postul ăsta, dar are şi wordpress-ul limitele lui :).
    voi reveni cu „consideraţii personale” ceva mai târziu 🙂

  2. Lucian, nu fi naiv! Cadrele didactice nu stiu sa se revolte!!! Este ce am spus.
    Erau cam 3 sapt inainte de bac. Era o sedintza cu parintii. I-am rugat sa-i convinga pe elevi sa invetze…in al 12 lea ceas… Stii ce mi-a spus un parinte? CUM, VRETI SA SE APUCE ACUM DE INVATZAT???
    Comenteaza!
    Revolta spui? O, Doamne!! As vrea sa fie asta! Nu e decat frica, Lucian! La asta ne pricepem cel mai bine!!! …daca stii ce vreau sa spun!

  3. Da, si eu vin cu multi-„like” pentru aceasta luare de pozitie lucida, amara si, din pacate, care nu se va face auzita… Avem o problema cu auzul in tara aceasta, de fapt problema e (ne)simtirea noastra in raport cu ATITUDINEA CIVICA!
    In unul dintre cele mai bune licee din Bruxelles, intr-o clasa de a XII-a erau 4 elevi. Nu stiu citi incepusera, dar atitia terminau, ceilalti au ramas pe drum ori s-au transferat la scoli mai accesibile… Si cu acea clasa de 4, profesorii isi tineau orele; in astfel de cazuri nimeni nu-si pune problema finantarii pe cap de elev! Nu e nevoie sa fie 30 in loc de 4, pentru a plati salarii tuturor profesorilor care se perinda la catedra un an de zile pentru ei…

  4. E ok, Silvia, nu am mai apucat sa fac corecturile. Nu ma termina ca am facut o greseala si nici nu cred ca imi dau cu parearea fara sa privesc la mine in ograda. Doar o fac la mine pe blog, nu pe vreun forum, ca sa deranjez pe careva.Daca te uiti pe acest blog, vei mai gasi, poate chestii de citit, probabil si erori, asta e, poti și sa nu mai accesezi. Iti multumesc ca mi-ai semnalat greseala, nu mai performeaza ochelarii mei, nici rabdarea, nici atentia mea…
    Nu mi-e clar ce te bucura ca exista: articolul meu??? 🙂

  5. Dumi, asta e. Ne inflamam repede, dar esentialul e ca sistemul acesta e bun de orice, mai putin de performantza. Aparatul e greoi, se misca taraindu-se…
    Azi, pe televiziuni, tot profii erau vinovati…ca fac pregatiri cu elevii acasa! Tipic. Profii, aia care fac (nu toti!) o fac pe cateva sute de lei. Nu dau tunuri economiei, afaceri cu statul. In fine, amar, amar e totul…

  6. da, despre articol vorbeam cand am spus ca ma bucur ca exista;) recunosc, n-am facut legatura intre articol, cine l-a scris si comentariul tau:) pur si simplu mi-a sarit in ochi greseala si mi-e imposibil sa nu comentez la greseli gramaticale!;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s