Omul cu iepuri in cap

Videoclipul pe care mi l-a semnalat Cristi e din genul acelora care te pun pe gânduri. Sigur, fiecare e pus pe gândurile lui…

… Şi cum veneam dinspre Bistriţa spre Vatra Dornei zilele trecute, un fapt care mi se repetă a doua oară mi-a reamintit de acest videoclip.  Omul cu iepuri în cap (e alta traducerea, dar mie aşa îmi place să spun!) chiar există, nu e doar o metaforă, aşa cum apare în acest videoclip. El are ceva de demonstrat! Problema e:  CE ANUME?

Cei care circulă des pe ruta pe care am indicat-o nu se poate să nu fi observat Omul cu iepuri în cap… E mai mult trecut decât tânăr, foarte slab şi foarte ridat. În satul lui acolo probabil că e un ciudat. Problema lui e că, de dimineaţă până seara face acelaşi lucru: SE ARUNCĂ ÎN FAŢA MAŞINILOR!

Traversează rapid, de parcă ar avea ceva important de făcut şi nu mai poate aştepta. Îţi apare în cale exact ca un om grăbit, care are o imensă nevoie să traverseze chiar atunci. Il claxonezi şi speri că se va opri măcar la jumătatea drumului spre tine…ei bine, NU! Se va arunca în faţa ta, obligându-te să frânezi brusc! Apoi, odată ajuns pe cealaltă parte a drumului, se uită provocator şi amuzat la tine, apoi privirea lui se pierde în susul drumului, ca să-şi aleagă o altă maşină de oprit…

E un gest extrem şi extrem de periculos, dar nu-i pasă, e obişnuit. Ştie că, oricum, vei opri… Ce vrea să transmită? Că nu se teme? Că îi e ciudă că tu circuli şi el nu? Că trăieşte într-o lume a lui, superioară, că e prizonierul unei ţicneli?

De ce face asta? Poate că are ceva de demonstrat, poate că nimic nu are!

Urmează imagini care conţin violenţă, Dar merită să le vedeţi! Nu sfătuiesc minorii, ştiţi cum se spune…

Anunțuri

6 răspunsuri la „Omul cu iepuri in cap

  1. (fara absolut nici o legatura cu ce am sa scriu mai jos, vocea din melodie ii apartine lui Thom Yorke, solistul formatiei Radiohead, formatie care este absolut incredibila 🙂 )
    Sa stiti ca o varianta a acestui videoclip are in ea o fraza din Jacob’s Ladder (interesant film btw.): ,,if you’re afraid of dying, and you’re holding on, you’ll see devils tearing your life away. But if you’ve made your peace, then the devils are really angels, freeing you from the world.”
    Poate tipului nu ii mai este frica de nimic? Zambeste in fata mortii / Armaghedonului / Singularitatii / Ragnarok-ului / Dagor Dagorath ?
    Sau poate e nebun de legat si in loc sa fie pus sub medicamente / consultari psihologice pentru binele lui si al restului lumii (ca nu e greu in incercarea de a-l ocoli sa intri pe contrasens si sa te izbesti in cineva) e lasat sa umble liber facand slalomuri.
    Oricum la noi persoanele bolnave in loc sa fie tratate ajung vedete pe youtube.

  2. Da, Stef, ce sa-i faci?…
    Cristi, la noi e mai rau: persoanele bolnave cu capul sunt in functii de conducere! Macar omul ala din Bistritza nu conduce nimic… incurca pe toti, dar nu conduce nimic: sperie pe toti dar, pana la urma, e original, nu?

  3. A te preface nu e tot una cu a fi.
    Daca erau intr-adevar bolnavi la cap nu ajungeau in functii importante si nu rezistau zeci de ani acolo.
    Faptul ca mimeaza ca-s sariti de pe fix este pur si simplu un fel de mascarada pentru a fura in continuare fara ca gloata sa faca ceva concret, doar sa zica resemnata chestii ca: mna, e nebun, ce sa-i faci.
    In the land of the blind, the one-eyed man is king.

  4. Nici toate cite il izbesc nu-l mai scot pe respectivul dintre iepurii lui, cu atit mai putin „privirile” care-i sunt aruncate din spatele vorbelor… In fond, drumul accidentat la care se supune, sau pe care il ignora ca si cum nu ar exista, tine de „nepasarea” extrema a inadaptatului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s