La Bruxelles de Paști (II)

Ceva din răceala catedralelor a trecut și în oameni. Nu măreția, ci răceala. Aerul suficient, pașii hotărâți, de parcă însuși destinul a avut toate paginile de întors și acum, că tot le-am citit, nu mai e nimic de spus.
De câte ori intru sau privesc catedralele nu simt absolut deloc smerenie, nici suferință. Niciunul din sentimentele care nouă, românilor, cu un traiect atât de nefast în istorie,  ne este/sunt așa de aproape.
Ca și catedralele, oamenii din preajma lor, își sunt, lor, de ajuns. Nimic nu pare să-i tulbure din mersul grăbit, nimic nu pare să-i zguduie din goana (autentică) după bani. De altfel, catedralele sunt ”ținte” doar pentru turiști…

(Anvers, Catedrala, foto: E.Agachi)

(Bruges, Biserica Fecioarei, foto: D. Agachi)
Madonna de la Bruges a lui Michelangelo are o privire severă, lucru nefiresc pentru Mama care ține între brațele ei Copilul Divin. Învinsă de Lume, de teatrul acesta penibil, divinitatea nu poate decât să se retragă, cum spunea Eliade, să se ascundă sau, în orice caz, să nu se mai reveleze.
Iar omul a întors spatele valorilor profunde, pentru care nu mai are urechi de auzit, nici ochi de văzut…

(vitrină la Anvers, foto: E.Agachi)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s