Cu riscul de a plictisi pe oricine, consider că o plimbare e mult mai bună decât: televizorul, politica dubioasă, facebook-ul, blogul, gătitul, scuturatul covoarelor, o ceartă, somnul, mersul la cumpărături, cu mult mai răcoroasă decât o îngheţată, cu mult mai valoroasă decât un tablou adevărat de natură (sunt puţin nedreaptă, recunosc!), cu mult mai puţin costisitoare decât o masă la resturant şi cu mult mai apetisantă decât o mandarină. Credeţi ce doriţi, fireşte! sâmbătă bună şi plimbare bună, duminică!
„Reveria vegetală este cea mai lentă, cea mai liniştită, cea mai liniştitoare. E de ajuns să ni se redea grădina şi pajiştea, malul şi pădurea, ca să retrăim primele noastre clipe de fericire. Vegetalul păstrează cu fidelitate amintirile reveriilor fericite. El le face să renască o dată cu fiecare primăvară. Şi în schimb s-ar părea că reveria noastră, la rându-i, îl face să crească şi mai repede, să aibă flori şi mai frumoase, flori omeneşti. <Arbori ai pădurilor, vă ştiţi la adăpost de mine în misterul vostru vegetal, dar eu sunt cel care vă hrănesc> ( Patrice de La Tour)…
Gaston Bachelard, Aerul şi visele, Eseu despre imaginaţia mişcării, trad. de Irina Mavrodin, Ed. Univers, Bucureşti, 1997, p. 210
Elenaagachi's Weblog 
Faine fotografiile 🙂
Cînd te afli în pădure, ea devine spaţiul nemărginit. Nu e acelaşi lucru cînd te ali printre clădirile unui oraş necunoscut, deşi ele pot avea efectul hipnotic al spaţiului labirintic. În pădure te rătăceşti cu uşurinţă, tocmai datorită multiplicării infinite, în raport cu putinţa de percepţie. Dar tocmai acea multiplicare dă impresia de etern viu. Ea este „hrana” reveriei.
Lapi nu pare deloc a fi într-o reverie lentă!
Pe Lapi il apuca lentoarea dupa ce intra in casa! Aproape numai asta face: viseaza!
Anca, 🙂