„Cetăţeni de onoare ai poeziei” spectacol de Ion Caramitru

Am aşteptat să se mai aşeze vâltoarea omagială în numele lui Eminescu şi m-am dus cu elevii mei să văd spectacolul lui Ion Caramitru (regie) realizat la Botoşani, cu actorii teatrului de aici. Evident, numele spectacolului sună cât se poate de prost, de festivist, de …politic. Dar spectacolul în sine este o frumoasă, cu totul specială realizare. 19 poeţi contemporani au constituit „materia” de bază pentru scenariu. Fiecare poet în parte fiind prezent cu câte 2-3 texte, admirabil alese, şi minunat puse în scenă. Spectacolul e departe de ce aţi crede că poate fi un spectacol de poezie. Este o lectură/interpretare dramatizată a unor texte contemporane, pe diverse voci, în diverse maniere de interpretare, de la un lirism profund, la un comic savuros, îmbinând tonul tragic cu parodia, pastişa, un râsu-plânsu, cum spunea Nichita, de o valoare artistică specială.
Caramitru e un fin degustător de poezie (e banal de zis, dar chiar asta e!!), un antrenat cititor, interpret, un abil şi enorm de inteligent căutător şi găsitor de texte care pot figura în orice antologie de profil.
Poeţii selectaţi îi aveţi AICI, iar AICI aveţi un interviu cu Ion Caramitru.
Din păcate, nu am putut să fac fotografii, ca să nu tulbur spectacolul, am făcut doar câteva mici secvenţe filmate, până mi s-a terminat, evident, memoria aparatului. Dar şi aşa, sper să vă faceţi o părere despre acest eveniment cu adevărat valoros. Actorii Teatrului „Eminescu”, mulţi dintre ei foarte tineri, atât de talentaţi fac, spectacol de spectacol, dovada unei profesii care ţine de martiraj: atât de prost plătiţi cum sunt, la limita durerii, joacă cu o foame de joc, de parcă s-ar îngropa cu totul în ARTĂ, ca să nu mai ştie de nimic, să nu mai audă discursurile sforăitoare ale politicienilor, să nu mai şie că le e foame…
În ce ţară am ajuns, Doamne, să trăim!

„Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!” (Mircea Dinescu, Sunt tânăr, doamnă!)

(filme de Elena Agachi)

5 răspunsuri la „„Cetăţeni de onoare ai poeziei” spectacol de Ion Caramitru

  1. Deci actorii teatrului Botosani nu-si dezmint inclinatia spre tragic. Nu voi uita niciodata , intr-o iarna, prin ’96, eram doar patru spectatori in sala, toti cu paltoanele pe noi, si el, actorul, primind o galeata de apa rece pe torsul gol… Atit de frig era, incit din corpu-i ieseau aburi. Nu-i voi uita privirea cind spectacolul s-a sfirsit si a vazut ca in sala erau doar patru spectatori. Doar patru spectatori … care aplaudau, insa, de-i dureau palmele. Pentru ca, acolo, la Botosani, in seara aceea, „Jurnalul unui nebun” al lui Gogol a fost re-scris.Intr-o tara a nebuniei, intr-un oras al nebuniei, sublimul artei a reusit.

  2. E superb ca a ramas Caramitru alaturi de Ipotesti! Graviteaza cum poate, numai sa fie acolo! Din interviul dat se vede clar ca inca are forta de a crede in visul, in himera, ca va avea sansa sa repare ceea ce altii darima (si nu numai administrativ). De acord, in legatura cu vocatia lui speciala: actor pentru poezia lui Eminescu! Marii actori sunt, intr-un fel, poeti ai recitarii: Botta suavul, cu vocea lui de printre nouri, delicata Leopoldina Balanuta, Pintea, Pitis, rebelul poeziei, Ovidiu Iuliu Moldovan, cu intelectualitate accentelor sale: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării.”, Albulescu, cu poezia coborindu-i pe genele impreunate… Insa revelatia intru Eminescu a anilor 80 a fost recitalul de poezie Eminescu al lui Caramitru, plimbindu-se meditativ prin scena neagra, insotit de muzica lui Dan Grigore! „…In fapta lumea-i visul sufletului nostru.” recita din Sarmanul Dionis si totul se lega intr-o subtila ideatie… Aduc in discutie acel spectacol ca o cuvenita recuperare: ce mult altceva erau cele vreo 2 ore esentiale, cit dura spectacolul intr-o sala de teatru, la Iasi, la Botosani sau cine stie pe unde… Prin contrast de tenebre, pe stadioane sau in sali de sindicate un altul, Paunescu, livra cu urlete de discurs proletar Oda (in metru antic). Asta fiindca se petrecu recent mare emotie de redescoperire a cenaclului Flacara! (de fapt doua trei zile de propaganda trecuta deja in uitare; cum fuse asa se duse!…)

  3. rămân întru veșnicie copleșită de acest …. hărăzit = nu cred că întâmplător- nouă…

    (și ebine că nu mă simt acum bine, altfel aș uita că aici se scrie doar un ‘comentriu’)

    mulțumim !

  4. Pingback: Lotul național de poezie « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s