Eminescu mai discret

În fiecare an, la Botoşani au se desfăşoară, în jur de 15 ianuarie, tot felul de momente dedicate omului şi poetului Mihai Eminescu. Unele sunt în forţă, susţinute de instituţii importante, altele sunt susţinute de personalităţi, altele se petrec în şcoli, altele într-o discreţie absolută.
La una dintre acestea am fost astăzi, alături de actorii Ovidiu Ivan şi Bogdan Horga, invitati fiind de doamna Carmen Moraru, un fel de zână bună a nevăzătorilor din Botoşani.

Pe scurt, a trebuit să jurizăm un concurs de recitări şi de cântece cu texte din poezia eminesciană. Eu sunt sceptică, atunci când e vorba de recitat poezii. Decât o recitare proastă, mai bine o lectură bună.

Astăzi, însă, am avut o revelaţie; nevăzătorii sunt fiinţe demne şi cât se poate de serioase. Cei pentru care destinul a ales să nu vadă deloc sau aproape deloc lumina, au, în schimb, o deschidere către cultură pe care mulţi dintre noi nu o au, cu toate că pot pipăi lumea de culori din jur.

Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar recitările lor ne-au impresionat, cântările lor ne-au adus lacrimi bune, din acelea blânde în ochi. Nu veţi vedea la ei mofturile şi prefăcătoria pe care le simţim în fiecare moment de „socializare”, pe care il avem.

Nu sunt vedete, nu sunt vocali, nu sunt decât nişte oameni normali care şi-au ascuţit alte simţuri, în lipsa vederii. Copiii nevăzători sunt deja familiarizaţi cu discreţia, cu anonimatul.

Îşi poartă steaua cu demnitate şi par marcaţi nu de neputinţă, ci de forţa de a răzbate. Am filmat o fetiţă mititică, cu vocea aproape căzută de emoţie, care a venit însoţită de fratele ei, aşa cred. Am văzut-o, mai apoi, la plecare, zburdând pe scări, cu mâna în mâna fratelui mai mare, aşa cum zburdă orice copil când coboară scările. Viaţa nu e numai o colecţie de spectacole grandioase; viaţa e frumoasă tocmai pentru că o micuţă de câţiva ani, complet lipsită de vedere, poate să cânte, poate să râdă şi poate să sară câte două trepte o dată, fără să se plângă!

Foto, film: Elena Agachi

Anunțuri

6 răspunsuri la „Eminescu mai discret

  1. Foarte impresionant! Am avut ocazia in stagiile mei sa aud multe povesti incredibile despre oameni care reusesc lucruri extraordinare in ciuda unui handicap major. Mentionez doar o mica comunitate de surzi-orbi din Montreal care au reusit, cu ajutorul unor oameni devotati cauzei, sa publice un volum de versuri. Ce am gasit eu cu adevarat ispirant la acesti oameni care traiesc zi de zi cu un handicap este dragostea lor de viata! Acesti oameni iubesc viata, o iubesc cu adevarat si stiu sa o traiasca din plin.In plus, se pling rar de tot! Am avea multe de invatat de la ei!

  2. Multumesc pentru lacrimile bune. Ele ne apar in coada ochilor atunci cand firescul, simplitatea si chiar talentul isi dau mana, pentru cateva clipe. Am lansat invitatia tocmai pentru ca stiam care este puterea de a emotiona a unui astfel de eveniment, complet lipsit de festivisme. Si eu am avut ochii in lacrimi, nu o data si trebuie sa recunosc ca in primul rand ma emotioneaza copiii, dorinta lor de a fi la fel ca oricare altii – de varsta lor. Poate chiar mai talentati, nu o data. Multumesc pentru fotografii si pentru film, m-au facut sa realizez ca e cazul sa-mi cumpar si eu un aparat foto mai bun decat cel aflat la vremea asta in posesie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s