Spiritul Craciunului (I)

De azi şi până după „Anul Nou” mi-am propus să nu mai văd absolut nimic „în negru”, să scriu, atunci când o să pot, numai despre lucruri frumoase, despre ceea ce dă sens vieţii mele, să resping orice gând negativ, altfel o să o iau razna, dacă nu cumva…

Asta inseamnă, probabil, şi una din următoarele: voi plictisi lumea, voi scrie foarte puţin, voi divaga. Imi asum!

Deci…

CRĂCIUN CU BUNICII

Drumul mi se părea lung. Aşa trebuie să fie orice DRUM iniţiatic. Presărat cu obstacole (autobuzul nu era niciodată încălzit, trebuia aşteptat indelung, afară era ger; odată ajunşi, mai era de mers prin zăpadă, vreun kilometru, în urcuş.

Dar, Doamne, şi când ajungeam!!! În casă era foc, cuptorul duduia, pe atunci nu erau telefoane, bătrânii nu ştiau niciodată când urma să ajungem şi totuşi, de fiecare dată, parcă ne aşteptau pe noi!!! Mirosea amar, a pelin şi a busuioc. Era minunat de cald, caldura asta mă toropea. Ne scoteam hainele şi ghetele ude, mămuţa le punea la uscat, tătuţa scotea imediat ţuica de prune, făcută de el. Mirosea bine, mirosul acela, rar l-am mai simţit. Apoi eu, imediat pe „cuptorul” cald, care, la ţară ţine loc şi de pat şi de maşinărie de gătit. Pe „cuptor” era o blană groasă de capră, ca să nu te arzi, apoi o grămadă de „ţoale” între pliurile cărora mămuţa ascunsese plante aromate de câmp. Apoi abia o plapomă subţire, să nu ai ferbinţeală, deşi, în timpul somnului, nu o ţineam niciodată pe mine… Camera era mare, avea şi două paturi , afară de „cuptor”, apoi o masă lungă, frumos acoperită cu o ţesătură albă, cu broderie pe margini.Pe masă erau fotografii ale noastre, o oglindă mică, rotundă, cu cadru de lemn, cu un „picior”, în care tătuţa se bărbierea sâmbăta. Pe masă erau şi cărţile de rugăciune o lampă cu gaz, afară de cea care era agăţată de tavan şi care dădea lumina de noapte (mămuţa nu o stingea niciodată, doar făcea flacăra mică, când ne culcam).

(imagine de la Muzeul „Astra” -Sibiu)

Dar să revin la „cuptor”, el era „ la pièce de résistance„, cel puţin, pentru mine. Pentru că eu asociez întotdeauna starea de BINE cu căldura şi cu mirosul. Pentru mine, BINELE nu are sens în frig şi în lipsa unui miros aromat. De pildă, nu aş putea niciodată să vreau să dorm într-un hotel de ghiaţă, cum tot văd că se practică pe ici pe colo. Starea mea de bine e CALDUL. Ori, la mămuţa era ÎNTOTDEAUNA CALD, şi mai era ceva: amândoi bunicii mei erau oameni calmi, amândurora le plăcea să POVESTEASCĂ. Chiar de nu-i cunoşteam, oamenii, despre care povestea până noaptea târziu tătuţa, deveneau pentru mine personaje din cărţile pe care atât imi plăcea să le citesc. Tătuţa făcuse ani mulţi prizonierat la ruşi şi era PLIN de poveşti adevărate. Eu mă cuibăream pe „cuptior” şi retrăiam poveştile acelea incredibile, pe care, la lumina scăzută a lămpii cu gaz, bunicii le făceau posibile, cu vocea lor molcomă.

Anunțuri

16 răspunsuri la „Spiritul Craciunului (I)

  1. Am apăsat cu mare plăcere pe like pentru acest post! Ce lume aţezată şi câtă pace interioară! O sa spună careva că aşa e copilăria, amintiri frumoase filtrate de vreme şi de memorie, dar nu, nu e deloc numai asta! Erau ei în viaţă, bunicii care aveau în sufletul lor tradiţia milenară! S-au surpat toate ca la un cutremur! Incep sa inţeleg vorba lui Preda, timpul nu a mai avut răbdare!

  2. Toată copilăria mi-am dorit să dorm pe cuptor, dar bunicii mei, deşi semănau foarte mult cu ai tăi, n-aveau cuptor, ci sobe cu vatră.
    Pozele noastre pe masă, lampa cu gaz, ţuica, mâncarea caldă, poveştile şi dragostea erau şi la noi la fel.
    Îţi mulţumesc pentru întoarcerea în trecut.

  3. cred ca e esential sa ai asa amintiri! putine lucruri se compara cu caldura de pe „cuptior”, cu bunatatile facute de bunica (doamne ce colacei facea pentru craciun!), cu snoavele pline de intelesuri ale mosului.
    ma uit la copilul meu cum savureaza vacantele la tara si ma bucur ca in loc de locurile de distractie tipice pentru un copil crescut la oras, prefera cataratul in copaci, gatitul la ceaun, umblatul fara papuci prin iarba, gradinaritul ataturi de bunica si alte lucruri magice care se vor regasi cu siguranta intr-un anume fel, peste ani, in personalitatea ei.
    sunt „lucruri” care te marcheza definitiv, asa cred, si orice valuri ar trece peste ele, nu pot sa le spele…

    ma bucur tare ca ai hotarat se scrii momente frumoase, nu o sa plictisesti, fii sigura! multumesc pentru atmosfera de poveste!

  4. Frumoasa evocare!
    Eu doar am citit despre statul pe cuptor, prin romane si am incercat sa-mi inchipui cam cum era. Bunica mea avea sobe si gatea pe o chestie facuta din fier (nu stiu cum ii zice)

  5. imi place mult ideea ca pana la anul nou nu vei scrie ganduri negative… sunt atat de satul de ele, macar aici sa fie altceva 🙂

  6. Vicu, se numeste autosugestie!Si apoi mai e ceva, sper sa ajunga cu bine si ai mei!Si mai sper sa va revad cu bine si pe voi!Cam asta!

  7. 🙂 aceasta este una din cele mai frumoase perioade ale anului. Sarbatorile de iarna intotdeauna ne fac mai buni. Ne dezintoxica.

  8. Pingback: Pauza! – de suprarealism « Dumitru Agachi’s Weblog·

  9. Pentru prima parte a articolului spun : Slava Domnului!
    Pentru cea de a doua spun: si eu am aceeasi senzatie de cald cand ma gandesc la anii cei trecuti. Dar nu caldura sobei sau a plitei, nu o caldura fizica, in tot cazul…
    Avea dreptate Peter Pan, sa nu vrea sa creasca…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s