Sensul victoriei

Despre VICTORIE avem cu toţii reprezentări diferite… pentru unii, VICTORIE înseamnă că au câştigat la Loto, pentru alţii, înseamnă că le-au reuşit copiii la facultăţi;  pentru unii e victoria în alegeri, pentru alţii e victoria în lupta cu moartea… Victoria are multe feţe şi e firesc aşa.  DAR VICTORIA DE A MAI CUCERI O ZI, DE A MAI SMULGE DESTINULUI O CLIPĂ?? Dar victoria aceea pe care o cunoşti, când vezi că e totul împotriva ta şi totuşi tu eşti în picioare??? Şi el îţi mai arde o palmă, şi tu, tot în picioare?

(foto: Dumitru Agachi)

Meditam la toate acestea, în timp ce, la Dorohoi, priveam micul cartier de săraci, construit totuşi pe vremea lui Adrian Năstase… Măcar acela, îngrijind de sine şi de multele lui colecţii de artă, mai semna şi câte o hârtie prin care a impus construirea unor săli de sport şi a unor cartiere pentru săraci, în marea lor parte, ţigani.

Eugenia nu e ţigancă, e una dintre cele câteva românce care trăiesc în enclavă… Povestea ei şi a copiilor ei, Andrei şi Geoargiana, am mai spus-o pe acest blog AICI şi AICI.


De curând, apele care i-au inundat la Dorohoi le-au secat puterile din nou… După 2 nopţi de dormit într-o sală de sport, după o răceală zdravănă, Eugenia şi cei doi copii ai ei, pe care-i creşte singură dintr-un ajutor social, au înţeles că soarta e o luptă FĂRĂ SFÂRŞIT şi că VICTORIA nu e deloc măreaţă, nu e o doamnă cu coroniţă de laur şi cu braţe vânjoase, nu e o diademă de stele, nu, VICTORIA e atunci când te aşezi pe un scaun, după ce ai scos nămolul din casă, după ce ai scos parchetul la uscat, după ce ai reuşit să mai salvezi câte ceva din jucăriile copiilor tăi. Victoria e, mai apoi, să-i vezi fericiţi că au reuşit să salveze de potop, la rândul lor, câte un animăluţ, pe care mămăi sclifosite nu l-ar lăsa să intre în casă, nu cumva să lase păr, nu cumva să zgârie parchetul proaspăt lustruit…

Victoria e să te uiţi CA LA TELEVIZOR la maşina de spălat a vecinei (căsuţele sunt comune, în 2 camere trăiesc 2 familii!), maşină care, oricum nu mai merge, dar tot victorie e să -ţi priveşti copiii şi să spui că merită, măcar pentru ei, să ai un tonus bun şi să te rogi să mai stai în viaţa asta, cât să-i ajuţi pe ei…

Copiii Eugeniei ştiu cum e să SĂ NU AIBĂ! mai greu le-ar fi să înţeleagă CUM E SĂ AIBĂ! Ar fi aceasta o victorie personală pe care le-o doresc cu toată puterea mea!  Deocamdată, aşa cum e, bolnavă incurabil şi fără prea multă educaţie, Eugenia le asigură copiilor ei o viaţă normală pentru că e o LUPTĂTOARE. Şi asta văd cu mare bucurie şi în ochii Georgianei…

PS Mulţumesc aici Smarandei Agachi şi Ionelei Cuciureanu care au trimis cadouri Eugeniei… VOI FI, CÂT VOI PUTEA, mesager, să pot vedea în ochii copiilor Eugeniei SENSUL VICTORIEI!!

Anunțuri

11 răspunsuri la „Sensul victoriei

  1. te rog sa imi spui pe email unde pot sa trimit niste lucrusoare pentru eugenia si pentru copii – ea e de statura mea, deci ii pot rimite orice, iar fetita e mai mica decat ioana si am o multime de lucrusoare bune care i-au ramas mici, plus jucarii…

  2. Multumesc pentru reactii imediate la mailurile mele: lui Carmen Moraru, lui Daniel Botezatu, Smarandei!!! Multumesc si tie, „Vaca verde”!!!

  3. Pingback: Zâmbetul care te aşteaptă… « Dumitru Agachi’s Weblog·

  4. Eugenia e o femeie foarte bogata – bogatia ei este de alta natura si mult mai pretioasa decat pot intelege „mai marii” vremurilor noastre…
    E bogata, zic, pentru ca are doi copii frumosi, sanatosi si, nu de neglijat, are prieteni de nepretuit!
    Tot respectul meu pentru tot ceea ce faceti – cu frustrarea de a nu putea contribui si eu, cel putin deocamdata… 😦

  5. Sa nu ai frustrari, Corina, gandurile tale si vorbele tale sunt de nepretuit!

  6. Sunt niște copii extraordinari! Și ei, și mama lor merită toată admirația noastră… și cu siguranță, mult mai mult decât disprețul unor politicieni care trăiesc într-o lume unde ”greșeală groaznică” este considerată poșeta din piele de crocodil care nu mai e la modă din sezonul trecut, nu minciuna.

  7. O doamna profesor universitar din Craiova doreste sa ofere unui copil din Dorohoi o vacanta, la curte, fara sa ii lipseasca nimic. Daca Andrei poate merge sau un alt copil, asteptam o veste. Zi buna!

  8. Ar fi super, dar, din pacate, Andrei trebuie sa aiba grija de mama si de sora lui… Am sa vad cum facem…poate mai incolo… Au primit haine si jucarii, acum ar avea nevoie de bani pt mancare si medicamente!

  9. „Vaca verde”, coletul tau a ajuns si la-m luat azi…il duc sapt viitoare! Te sarut!

  10. Pingback: Voluntariat ATL – să ajutăm inteligenţa, acolo unde ea se împiedică de Stat « Atlaurian's Blog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s