O lume din frânturi (Karl McKoy)

E făcută astfel lumea aceasta, încât să te amuze, să nu-i poți percepe decât frânturile nesemnificative ori, poate, câte una-două, mai însemnată

Frântura OCHI, de pildă.

(compoziții mixte de Karl McKoy; Thanks, dear Karl!)

Ochiul se întâmplă să fie nu numai vehicul pentru cunoaștere, ci și poarta dindărătul căreia sufletul se ițește la Lume, deschizând-o discret și testându-i gustul de luceferi…

Astfel, o anatomie ciudată se instituie, odată ce OCHIUL preia conducerea. Capul devine un ochi uriaș, iar gura-un ochi însetat și flămândinima e un ochi ce clipeşte ritmic, iar urechile sunt nişte ochi legaţi cu sârmă

Cine mai poate şti ce fel de ochi are prin organe?

Ce sfori tainice ne leagă de ochii din stomac sau de ochii din plămâni?

Cine stă să măsoare câte cuvinte îşi spun ochii noştri sau ochii animalelor noastre?

Deşi pare absurdă, lumea din frânturi are o coerenţă anume şi ea e dată de putinţa de a vedea şi de a SE vedea pe sine…

Am asistat, nu demult, la un eveniment monden la care ochii aveau dinţi şi cuţite, fuseseră lipsiţi de frumosul dar al cunoaşterii şi mestecau hulpavi asistenţacare se mistuia pe ea însăşi.

Altă dată ochii înnebuniseră de-a dreptul şi ieşiseră în drum fără motiv… neavând ei nimic în ei înşişi, mestecau din guri ştirbe şi scuipau seminţe peste tot.

Dar astea sunt doar câteva chestii pe care ochii le fac rău. În rest, ei se distrează cum pot, adunându-ne pe noi din frânturile existenţei.

Anunțuri

9 răspunsuri la „O lume din frânturi (Karl McKoy)

  1. implozia formei in abisul nonsensului, cioburi de vitraliu lipite cu scoci – nimic din ce-a fost nu va mai fi, ramane doar nisipul …
    din clepsidra !

    Ce-i drept ies putin cam ametit din postarea asta, sa vad daca-mi mai nimeresc blogul 🙂
    Multam de exercitiu 🙂

  2. Pingback: Stupul VIII « Ioan Usca·

  3. O foarte frumoasa lectie de anatomie poetica care ar fi trebuit sa aiba drept motto, poate, acel ochi din Guernica, de-toate-privitor.
    (cu multumiri pentru pinguiri 🙂

  4. Pingback: Revenire « Vânare de vânt·

  5. Pingback: Conversaţia stelelor | Raza mea de soare·

  6. Excelent acest artist, Karl Mc Koy! Mulţumim pentru imagini, ne plac foarte mult!

  7. Pingback: Pretext de PING ! (10.04.10) « Dumitru Agachi’s Weblog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s