Nostalgia rotundului Înalt

Lumea celor vechi (”CEL Vechi de Zile” fiind atunci prezent și revelat!) era o lume simetrică, ROTUNDĂ, perfectă.

(Picturi de Hieronymus Bosch: source)
Lumea Multului Rotund era nu numai perfectă, dar armonioasă și adâncă de sensuri… Fiind în armonie cu Divinitatea, Omul împrumuta din magica ei splendoare…

Din lumea simetric-perfectă Răul nu lipsea, doar era bine stabilit, ierarhizat.

Răul își ducea și el zilele cum putea, iar Fiul Omului se preumbla pe pământ cu smerenie și forța lui era creatoare de lume sau de lumi.

Fiul Omului își purta copilăria ca pe o morișcă. Vântul bătea ușor în petalele ei și Fiul se bucura.

Ferestrele perfecțiunii-ale lui Bosch-ni-l arată a fi fiind fericit…
Demult, inițiații desenau mandale ce aveau în Centru un Model divin și probabil că lumea se rostogolea către el.

Farisei și ucigași se încadrau în armonia lumii, nu în afara ei.

Până la urmă și ei trebuia să se încadreze în schema perfecțiunii divine… Odată învins, Răul e chiar justificabil. Dar e consubstanțial Binelui, e parte a lui. Nu e numai Rău, nu e numai grotesc, nu e numai boală, nu e numai suferință, nu e numai încrâncenare, nu e, totuși, numai dezastru.
Din însăși inima Răului și dezastrului și suferinței se năștea puiul pelicanului, speranța…

Speranța se clocea și se năștea într-o lume bântuită de Rău, care încă păstra datele perfecțiunii, era rotundă, ca soarele, ca pântecul matern, rotundă ca pâinea bunicilor, ca gura fântânii, ca luna, ca o înserare poleită de flori de tei…rotundă ca o mirare plină de viață.
Azi, lumea e plată, ca o felie de pâine cu unt, asemeni unui luciu de apă înghețat: speranța e pe ducă. Aici, cel puțin…
PS Dedic acest post minunatului poet, d-lui Emil Brumaru.

Anunțuri

6 răspunsuri la „Nostalgia rotundului Înalt

  1. de atunci, pamantul s-a invartit de atatea ori, pana s-a facut sfera, si noi traim intr-un univers cu miliarde de capete, ca un balaur.
    am cautat, printre picturile de aici, un tablou al lui Bosh in care pasari uriase vin si aduc mancare oamenilor, in care oamenii poarta capsuni uriase pe umar si locuiesc in coji de oua. Nu mai stiu cum se chema, dar stiu ca am vazut-o in muzeul de la Colmar.

  2. Nu mă mir că-ţi place Hieronymus Bosch. Nu ţi se pare că picturile lui au ceva din acel realism magic al lui Marquez?

  3. @ Diana Alzner:
    formidabila apropierea intre Bosch si Marquez! Nici eu nu m-am gandit niciodata la ea, si cu toate astea mi se pare ca se impune cumva de la sine; ma gandesc acum la pasarile alea din Toamna Patriarhului, la ingerul dintr-o povestire a lui locuind intr-un cotet, la lumea lui Melchiade (parca asa il chema pe tigan) la cum se simt toate astea..
    foarte inspirata apropierea..

  4. @ paulgsandu
    Nu ştiu… Sunt unii scriitori care s-au inspirat din pictură, sau pictori care aştern pe pânză ceea ce au citit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s