O mărturie cu adevărat șocantă de la Carmen Olaru

Prietena mea, Carmen Olaru, fost profesor de engleză în Laurian, este redactor de film în televiziune. Soțul lui Carmen, Orodel Olaru, este un foarte talentat actor. S-au stabilit la București…Iată commentul lui Carmen, pentru care îi mulțumesc…
”Da, o să-ți povestesc și eu o întâmplare care m-a vlăguit emoțional.
Astă-vară, am fost cu Oro la Sfântu Gheorghe, în Deltă, la festivalul ”Anonimul”. Ar fi fost paradisul, dacă satul n-ar fi fost ticsit de căței atât de chinuiți, încât nu-ți mai ardea de filme până dimineața. S-o iau cu începutul.

Am coborât de pe vapor. La debarcader ne-au întâmpinat sătenii, care cu căruțe, care cu roabe, care cu trăsuri, ca să ne ducă pe fiecare care-n-cotro. Dar ne-au așteptat și câinii. Câini de rasă sau metiși, cu priviri triste și cu nici măcar un centimetru de piele fără căpușe. Am crezut că mor. Aveau pielea plină de răni, urechile sfârtecate, ochii bolnavi… Unii își așteptau stăpânii care i-au abandonat pe insulă, mi-au spus sătenii. Nu se mai pot întoarce la Tulcea decât cu vaporul. Unii au încercat, dar au primit bocanci în burtă de la falnicii matrozi de Dunăre. E drept, viața e dură în Deltă. Oamenii sunt atât de săraci și de năpăstuiți, încât au uitat că au suflet. O lipoveancă trupeșă, care căra într-un sac găini cumpărate de la Tulcea și pe care le alinta de parcă i-ar fi fost copii, mi-a spus pe vapor ca sânt-gheorghenii știu că au suflet, dar n-au habar ce sa facă cu el. Eu, impresionată că le vorbea cu atâta dragoste găinușelor, mi-am manifestat admirația. S-a uitat la mine ca la o extraterestră și a început să râdă de se cutremura puntea. “Pai cum să nu-mi iubesc mâncarea, Doamne, iartă-mă ? Găinile astea or să pună carne pe mine la iarnă”. No comment. Viața la țară are legile ei.
Dar să revin la căței. Campingul festivalului e un spațiu în care mi s-a părut că mi-am regăsit specia. Tineri și nu numai, actori, regizori, studenți la toate formele de artă din țară și de aiurea, căsuțe din lemn, terase ”á la Vama Veche”, plaja pustie, fară nimic amenajat, nisip cenușiu, fin, asemenea cenușii vulcanice, oameni dezinhibați, relaxați, o mare tulbure, caldă, vălurită, și niciun strop de muzică nicăieri. Am uitat să spun că în Sfântu Gheorghe nu existau mașini și nici alei pavate, așa că domnișoarele cu tocuri n-ar fi avut unde să se afișeze. Iar pe plajă nimeni nu poartă costume de baie din colecția “uită-te la mine, ce mândră sunt”, din acelea cu sclipici și embleme de marcă. Pentru că acolo lumea vine să citească pe plajă și să facă o baie. Fără jocuri estivale, făra concursuri de plajă cretinoide și altele așijderea. Liniște ca de sfârșit de lume. Unde mai pui că, dacă îți aruncai privirea în zare, vedeai cum se varsă Dunarea în mare. Ca să nu murim de sete însă, un camion aducea zilnic pe plajă bere, suc și apă. Porumb fiert sau copt, nu. Hai, că m-a luat reveria…
Despre căței era vorba. Când am intrat prima oara în campingul festivalului, ne-a întampinat o cohortă de căței. Căței, nu câini. Zeci de căței. Majoritatea, pechinezi, chihuahua, bichoni maltezi și toate combinațiile dintre ei. Câinii mari, mai puțin, dar toți de rasă. Ciobanești germani, am vazut și un setter, labradori… Normal, am crezut ca erau cățeii festivaliștilor. Wrong. Erau câini vagabonzi, urmașii celor abandonați de tulceni și nu numai. M-am mirat că aproape toți câinii erau de talie mică. Un sătean mi-a explicat că așa e moda la Sfantu Gheorghe. Toți și-au cumparat, la un moment dat, caței mici, care mănâncă mai puțin, dar de care s-au descotorosit în momentul în care s-au prins că nu sunt jucării, ca nu mănancă numai mămăligă și pâine uscată, că au nevoie de vaccinuri, că trebuie sterilizați. Așa că le-au dat drumul pe ulițe. Legiunea de căței era prezentă la ore fixe în campus. Firește, la ora mesei. Dacă le aruncai ceva, ieșea omor. Se băteau până le dădea sângele. Dar problema cea mai gravă era că erau plini de căpușe. N-am vazut în viața mea atâtea capușe, în toate stadiile de dezvoltare. Așa că, de a doua zi, am lansat cruciada. M-am dus în sat, mi-am cumparat mănuși de menaj, o pensetă mare, dezinfectant și spirt. Se întelege că nu există cabinet veterinar în sat, iar farmacia e mai mult expoziție, cu medicamentele expuse la juma’ de metru unul de altul pe raft. Hrană uscată pentru căței ?! Ce ?!, m-a întrebat farmacista. Și, uite asa, timp de nouă zile, am descapușat zeci de caței, le-am uns rănile cu alifie de gălbenele, i-am mângaiat și i-am hrănit. Și asa, în fața casuței noastre dormea noaptea o ceata de caței. La vară mă duc blindată. Am văzut catelușe chihuahua nu mai mari decât un șobolan gestante și abandonate, altele sleite de fătari, am văzut caței cu ochii tumefiați de boli, cu labele rupte, cu urechile sfârtecate… Am văzut câini mâncand oase de pește. Atât. Dar am vazut și un ciobănesc german frumos. Era al unei bucătarese. M-am apropiat să-l mangai. Suferea… ca un câine. Avea pleoapele pline de capușe grase, gâtul îi era o rană vie. Scâncea încestișor. Am întrebat-o pe femeie de ce nu-l scăpa de capușe. S-a făcut că nu mă aude și mi-a spus plină de mândrie că Lupu’ aducea pâinea în casa ei. Iarna, vâneaza mistreți în Deltă. Dacă n-ar fi el, mi-a spus femeia, familia ei ar rămâne muritoare de foame. Sancta simplicitas… Am plecat din Sfantu Gheorghe cu inima amară. Normal, cațeii ne-au condus la vapor. Nu e cazul să-ți mai spun ce spunea privirea lor…”

… e totul ATÂT DE SIMPLU! Hrănește câinele de lângă blocul (casa ta) tău! Fă-ți timp, măcar pe gerul ăsta nenorocit, fă-ți doar 1 minut să te gândești la el!!! Du-i niște oase, un pic de pâine…o cană de lapte cald sau de ciorba… o picătură…APOI UITĂ-TE LINIȘTIT ÎN OCHII LUI!!!!

Anunțuri

6 răspunsuri la „O mărturie cu adevărat șocantă de la Carmen Olaru

  1. Pingback: 27 Ianuarie « Ioan Usca·

  2. Ce dureros! Să vezi şi în Bucureşti ce e…fiecare cartier are o Baisa a lui….trist.
    Mă bucur că ai atins această temă, Elena. Oamenii uneori au nevoie să le reamintească cineva că sunt Oameni.

  3. Cred ca nu se stie cat costa un Chihuahua, cat mananca si cat costa un vaccin…de se abereaza in felul asta…Cine e atat de sarac sa tina cont la 30 lei un vaccin sau la 50g carne de pui pe zi…nu o sa isi permita sa viseze sa cumpere un Chihuahua vreodata…mai ales sa il abandoneze…cand lumea se omoara sa ai cumpere la orice varsta.
    Drept urmare am 2 ipoteze logice:
    1. Prietena ta a deschis vreo pensiune acolo si vrea sa isi atraga clientele naive si iubitoare de animale…
    2. Prietena ta nu face diferenta dintre metis si caine de rasa…asa ca mai plimbo nitel…

  4. Sigur, Vasi! Te inseli in toate privintele , dar din politete nu vreau acum o polemica! In schimb iti recomand sa mai treci pe la ora de romana ca e vai , vai, vai !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s