”Cineva răvășește trandafirii” (Gabriel García Márquez)

Pentru că e duminică și ploaia a stat, mă gândesc să duc un buchet de trandafiri la mormântul meu. Trandafiri roșii și albi pe care ea îi cultivă pentru a împodobi altarul din casă și a face coroane… Ea stă prosternată în fața sfinților ei. A căzut pe gânduri din momentul în care am încetat să mă mișc prin încăpere, după ce a dat greș prima mea încercare de a ajunge la altar ca să iau de acolo trandafirii purpurii cei mai proaspeți. Poate că azi aș fi reușit; însă candela pâlpâi, și atunci, revenindu-și din extaz, ea își înălță capul și se uită spre ungherul unde se află scaunul. S-o fi gândit:”Iarăși e vântul”, fiindcă într-adevăr ceva scrâșni lângă altar și încăperea se undui o clipă, de parcă cineva ar fi clătinat suprafața amintirilor îngrămădite acolo de atâta amar de vreme.”
(Gabriel García Márquez, Cineva răvășeșete trandafirii în culegerea ”Ochi de câine albastru”, Ed Rao, 2005, pp. 124-125)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s