Dumitru Irimia – interviu

dumitru irimia la ipotesti
(foto: D. Irimia la Ipotești; arhiva personală Elena Agachi)
Prin bunăvoința doamnei Cristina Irimia, semnalez acest interviu cu dl. profesor Dumitru Irimia, apărut în ”Suplimentul de Cultură” al editurii Polirom, pe 17 iulie, 2009. Interviul este realizat de Cristina Hermeziu.
Profesorul Irimia rar se confesa. Cel puțin nouă, studenților domniei sale… Nu-i plăcea să se plângă și trata cu o glumă tăioasă toată mizeria de care era înconjurat.
Puteți citi întreg interviul AICI. Aleg doar câteva pasaje cu emoția pe care omul și profesorul Irimia mi-o producea de fiecare dată…
d.irimia cluj 2007
(foto: Invitat de onoare la Festivalul Blaga de la Cluj, 2007, alături de prof. Mircea Borcilă – în picioare – și de prof. Iosif Cheie Pantea, foto: Elena Agachi)
Vorbind despre eșecuri și reușite, Dumitru Irimia evocă Colocviile ”Eminescu”:
Din pacate, se pare ca noi romanii nu ne putem elibera de povara unui blestem: ne simtim mai bine lamentindu-ne in legatura cu absenta a ceva, de multe ori, chiar foarte important, iar cind apar semne ca acel ceva sta sa ia fiinta, sau chiar a luat fiinta, trecem la atac… Dar poate ca regretul meu ar putea fi imblinzit printr-o alta intelegere. A fost ingropata doar constituirea unei Catedre Eminescu institutionalizate. Altfel, au spus-o in diferite moduri, profesori si studenti din alte centre universitare, Colocviul National Studentesc, organizat anual la Iasi, a reprezentat de-a lungul anilor si reprezinta, prin tematica si dezbateri, o veritabila Catedra Eminescu. Si interdisciplinara, si interuniversitara. Si care aduce impreuna studenti si profesori, din Romania si de la universitati din Balti, Chisinau, Cernauti.”
Apoi, despre perioada neagră, comunistă, în care, evident, a fost invitat să ”colaboreze”:
”Privind in urma, “fara minie”, ma intilnesc cu imagini si situatii contrastante; din succesiunea lor, din incercarea mea de a le raporta unele la altele, inteleg acum, mai mult ca atunci, ca mare parte din “desertul comunist” pe care a trebuit sa-l traversam dupa al doilea razboi mondial se datoreaza, pe de o parte, numarului redus al incercarilor de a sapa fintini, daca se constata ca nu erau posibile canale aducatoare de apa, pe de alta, descoperirii avantajelor convietuirii cu desertul. Ma refer la partea vizibila/vazuta a desertului. Despre partea nevazuta, ascunsa cu strasnicie (chiar de cei foarte apropiati noua), a crimelor de “les umanitate” – in termenii lui P. Istrati, in cea dintii denuntare foarte severa a sistemului comunist, in Spovedanie pentru invinsi (1929) si in corespondenta cu R. Rolland – aveam sa aflu mai tirziu. Revenind la partea vazuta a desertului, traita in mod direct, trebuie sa marturisesc ca momente din perioada comunista, importante sub diferite aspecte, mi-au impus intelegerea de mai sus, alte momente, la fel de importante din perioada de dupa revolutia din 1989, mi-au intarit-o. Concret: am intilnit oameni care sapau fintini si oameni care impiedicau saparea de fintini… Despre carti “arestate”… Ca sa-mi pot realiza lucrarea de diploma, Conceptia lui Eminescu despre arta, am putut primi, “numai la sala”, carti si reviste (intre acestea, “Buletinul «Eminescu»“, care a aparut o lunga perioada de timp la Cernauti) de la fondul secret (!), prin deschiderea pe care mi-au aratat-o directorul Bibliotecii Centrale Universitare “M. Eminescu”, profesorul Gr. Botez, si bibliotecarele, care mi le aduceau, fara buletinul de imprumut “tipizat”; nu trebuia sa fie inregistrata studierea lor… Am avut apoi norocul aceleiasi deschideri la Biblioteca Academiei Romane din Bucuresti, in pregatirea editiei Eminescu: Despre cultura si arta. Despre drumuri blocate… Intre anii 1972-1974, am fost lector de Limba romana la universitatile din Torino si Milano. Ministerul Invatamintului imi acceptase dosarul, desi nu eram membru de partid, in 1971, inspre sfirsitul unei perioade de relativa destindere. Presupun insa ca aceasta a fost posibil si (sau mai ales) pentru ca la conducerea directiei care se interesa de studiul Limbii si literaturii romane la universitati straine se aflau, intr-un prim timp, profesorul Mihai Zamfir si, in timpul imediat urmator, lingvistul Cicerone Poghirc, intelectuali autentici. Dar, desi dosarul meu fusese acceptat de Minister si numirea mea aprobata de consiliul Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii din Torino, la intilnirea cu studentii torinezi aveam sa ajung insa abia in februarie 1972, aproape de sfirsitul primului semestrul universitar. Au fost mai multe luni in care a trebuit sa fac fata unor presiuni din partea Securitatii, in incercarea de a-mi obtine acordul de colaborare “pentru apararea intereselor nationale”(!). Eram luat de la facultate, de acasa, erau alternate promisiuni de avantaje cu amenintari, eram santajat in diferite chipuri. Cind au ajuns la convingerea ca nimic nu-mi poate schimba pozitia m-au “parasit”, cu un abia ascuns avertisment. De-acum urma sa aflu de la Minister cind si daca voi mai pleca la Torino. Ministerul avea un singur raspuns, transmis mie prin Universitate sau comunicat direct, cind incercam sa aflu la telefon cum mai stau lucrurile: Italia nu a dat inca viza, pe pasaportul meu, pasaport de serviciu. Cum doream foarte mult sa ajung in Italia, intr-o buna zi am luat hotarirea sa ma duc personal la Ambasada Italiei. Am fost primit fara nici o dificultate de consilierul cultural, care a ramas uimit de raspunsul dat mie de Minister, intrucit nici nu se ceruse o viza pe numele meu. A telefonat la Torino, de unde au primit confirmarea ca sint asteptat la universitate de mai multa vreme. Mi-a luat numarul de telefon de la Iasi, iar peste o saptamina totul era in regula, sub aspectul vizelor. La secretariatul ministerului am fost primit cu o evidenta stare de nemultumire. Cum de m-am dus de unul singur la Ambasada!… Alte tentative de “atragere” au urmat si in Italia, dar eram de-acum inca mai intarit in a-mi apara pozitia. Si am fost lasat definitiv in pace.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s