Deși tema acestei postări e un oraș, nu datele lui demografice ori istorice sunt importante pentru mine acum, le puteți găsi oriunde… ci TIMPUL.
Din punctul acesta de vedere, Rouen este o lacrimă de chihlimbar în care insecta e însuși Timpul… Orașul celor 100 de biserici e o relicvă ce zvâcnește încă din sec. III d. Hr., un fel de mort viu, de o frumusețe stranie.
În fotografiile luate de noi nimic nu pare să se fi schimbat…doar oamenii…
Pereții brăzdați cu trunchiuri de lemn sunt martori demni ai vremii și ai vremurilor.
#
Liniile atât de tipice pentru stilul normand susțin pereți, doar în aparență. Povara lor dulce e însuși Timpul…
Străbătând stradelele de o intimă strâmtoare, nu poți să nu te întrebi ce poate simți omul grăbirilor de azi, închis, fie și pentru minute, într-o clădire în care Timpul a înțepenit.
O casă ce părea ATÂT DE VECHE LA 1900, încât azi nu mai surprind decât, din nou, vigoarea și echilibrul.
Dintre aplecate gene temporale, dinții de piatră ai Catedralei Notre Dame de Rouen, cea mai înaltă din Franța și cea mai inaltă din Europa, la vremea terminării ei: 1880.
#
#
#
#
#
#
Marele Orologiu astronomic măsoară tot acest Timp condensat încă de prin sec. XIV. Unicul său ac indică doar ORA, restul e treaba marelui Ecran… Ecranul e Demiurgul, acul e punctul de miscare, ”cel întâi și singur”… fără de care nimic nu se poate numi naștere.
#
#
#
Și cum Timpul se leagă de CURGERE și de APĂ, alături de Marele Ceas e Fântâna Marelui Ceas…
#
#
Timpul încremenirii, timpul veșnic, în ipostaza lui umană, timpul măsurabil doar în țârâitul greierilor, ca la Eminescu, în zgomotul vălurit al apei, în liniile care-l și susțin dintr-o casă din Rouen…
Timpul care dă iluzia rămânerii, Timpul cel mai milos cu putință…
#
#
#
Link spre Dumitru, cu un excelent post despre Noua Catedrala Jeanne d Arc…
