„Amfiteatru”, la mijloc…

amfiteatru_btfun
Festivalul „Amfiteatru” e în derulare, spectacole mai bune, spectacole foarte bune, spectacole mai puţin bune…ca pretutindeni, mereu… Anul acesta mult Vişniec, prost înţeles, de regulă, cu exacerbarea violenţei de limbaj, a gestului violent pe scenă, cu derularea unor secvenţe aproape vulgare, cel puţin, în relaţie cu fondul inocent al adolescenţilor…
Festivalul merge cumva bine deşi fiorul artistic aproape lipseşte, toţi sunt preocupaţi de excese, de ceva care să rupă gura târgului. E şi asta o măsură a provincilaismului. Iată o părere de participant, a Andrei, are şi ea un rolişor, dar aşa mic cum e, o consumă intens…
Pe de altă parte, şi Dumitru are dreptate, nu competiţia în sine contează, ci ESEUL, încercarea, SPECTACOLUL!!
frumoasa-31
Drama, SUNTEM CU VOI, ŞTIM CĂ NU VEŢI DEZAMĂGI!!
frumoasa-coperti-1-4-varianta-finala
Caietul-program este realizat grafic de Marta Ostopovici
„Argumentul” meu este acesta:
În lumea tumultoasă de „sub ceresc” a pune pe scenă un basm e aproape indecent. Trăim prea intens, suntem purtaţi prea mult de propriile necesităţi, ne devorăm şi ne stingem încet, fără a mai avea timp să medităm şi să tăcem, atenţi şi la spectacolul sensibilităţii noastre, nu numai la spectacolul Celorlalţi.
„Frumoasa fără trup” e un basm dintre acelea, precum „Tinereţe fără bătrâneţe”, care se termină rău. Aproape că nu mai este un basm, ci o alegorie a setei de nemurire a fiinţei umane, a dorinţei de a-şi depăşi condiţia limitată, de a transcende normele fireşti, la care a fost condamnată, irevocabil. E o dramă pe care o traversăm, în doze mai mari sau mai mici, cu toţii.
Fiul de împărat porneşte la un drum iniţiatic şi nu poate scăpa de destinul său. Drama este că vrea totul. Este fascinat de nemurire, dar tânjeşte şi după lumea lui. Sfâşiat astfel, singura lui ieşire este in moarte.
„Basmul” predispune la reflectare.
DRAMA CLUB vă propune un asemenea gest într-un spectacol de sunet şi culoare, de un lirism special, o pauză în tumultul lumii.
frumoasa-fara-trup-afis-final
Afisul este realizat de Alex Sîrbu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s