Jocuri

Pe blogul Gabilutza (Gabriel Amarandei) există un interesant maraton de jocuri, plecând de la ideea tratării cu seriozitate a jocului: „Primim şi practicăm jocul ca un impuls de viaţă, ca un remediu ce ne redă tinereţea, ne destinde. Viaţa e un mare teren de joacă, jucării sunt fabricate şi lăsate peste tot. Credeam că numai copiii se joacă. Să stiţi că adulţii se joacă şi ei, dar mascat, pe furiş. Jocul este şi ramâne cea mai bună distracţie şi cel mai bun repaos după un efort îndelungat (de gandire!). După o joacă, masa e întotdeauna mai gustoasă! Am înţeles oare esenţa jocului? Am fost surprins, cu tristeţe, trebuie să recunosc, am întâlnit persoane care nu ştiu să se joace, nu au descoperit la vremea potrivită comoara valoroasă a jocului.” (Jocuri 1) Autorul citat propune o listă de 30 de jocuri (vezi şi Jocuri 2) la care puteţi subscrie şi voi! În ce mă priveşte, mă gândesc să descriu, foarte pe scurt un JOC AL CUNOAŞTERII DE SINE, al alterităţii, plecând de la o pictură care m-a emoţionat cîndva, a Fridei Kahlo. E un autoportret. kahlo_0052 Dincolo de imaginea dezolantă, oarecum prea realistă şi dură, se poate citi cu uşurinţă jocul de-a propriul EU… Cele două expresii ale Sinelui artistei par identice. Şi totuşi nu sunt! Ele pot fi o singură persoană numai suprapunând imaginile. Ca într-un „tratat de descompunere”, cele două euri se caută şi comunică. Pentru a se regăsi, ele trebuie să realizeze efortul dureros al scindării, al rupturii. Nu mă interesează acum aspectul autobiografic al picturii, suferinţa fizică a operaţiilor pe care artista le-a suferit… Imaginea, ca orice operă de artă, transcende realitatea. E reprezentarea agonică a căutării celuilalt Eu, acomodarea cu Sinele, o experienţă anevoioasă a oricui se supune ei. E un joc, desigur, dar unul fatalmente serios. Pe fundalul tulbure creionat de prezenţa Celuilalt (a Celorlalţi, fără de care jocul nu are cum exista), se conturează (în acest tablou, dar şi în viaţa de fiecare zi) masca IDENTITĂŢII. Cu siguranţă e o mască, orice joc presupune una. Impenetrabilă, atunci când se poartă în faţa unei audienţe, sau, poate chiar în faţa ochilor uimiţi ai pictorului. Apoi urmează tot ceea ce NU SE VEDE, ceea ce îmbrăcămintea aleasă ascunde. Jumătăţi de inimi, vene care au ales trasee anapoda, aiuritoare, detalii anatomice disparate, flori cusute şi flori ivite cu preţul ultim, totuşi flori, pe albul imaculat al rochiei… Cu o mână este stopată curgerea …a vieţii, a timpului, a căutării propiului Eu… Acolo se opreşte, poate, mesajul picturii. Acolo Jocul încetează. Finalul jocului este simbolic: rochiile cu volane, ambele albe. Desfăcut în rotiţe infime, Eul se recompune intr-un fel de armonie aparentă, similară celei de pe chipul femeii… Jocul a luat sfîrşit. Demonstraţia s-a terminat. Fiinţa, sfâşiată de incertitudini, de durere, de căutări, fiinţa analitică şi fiinţa trăitoare s-au contopit într-o mai bună împlinire. Poate că jocul are/a avut sens.

Anunțuri

5 răspunsuri la „Jocuri

  1. Lunile de suferinta dupa accident au valorat cat ani de experiente, au determinat-o sa faca alegerile.

    Mie imi placea cum scria Frida de Diego (Riviera) (as fi putut continua sa o postez la „Daena”) „Imi imaginez ca lumea in care dorea sa traiasca era o mare sarbatoare, la care fiecare fiinta umana si toate creaturile participa, de la oameni pana la pietre, sori si umbre: toti lucreaza cu el, cu ideea lui despre frumos si geniul sau creator. O sarbatoare a formei, a culorii, a miscarii, a sunetelor, a inteligentei, a cunoasterii si emotiei. O sarbatoare sferica, inteligenta si iubitoare care acoperea toata suprafata pamantului. Pentru a face aceasta petrecere, serbare, el lupta continuu si da tot ce are: geniul sau, imaginatia sa, cuvintele si actiunile sale. El lupta in fiecare clipa pentru a sterge in om stupiditatea si frica”.

  2. Elena,

    spuneam pe blogul lui gabilutza ca jocul e legat de creatie! Cel mai bine se vede lucrul asta in arta, asa cum ai vazut tu jocul cunoasterii de sine la Frida Kahlo! Artistii „se joaca” cu nespusa seriozitate. De unde e de presupus ca adevarata seriozitate implica totdeauna si o samanta de joc… Doar prin joc simtim,de fapt, spiritul Creatiei, nemarginirea Ei, bucuria de a lua parte la provocarile Ei… 😀

  3. Privind aceasta pictura cu „cele doua Friede” m-am gindit la posibilul mesaj pe care ar fi dorit sa-l transmita pictorita.

    In tablou se vad doua femei: una imbracata intr-o rochie alba dantelata , inchisa la git … cealalta purtind o rochie colorata si decoltata.

    Eu vad aici o alegorie.
    Prima femeie intruchipeaza mostenirea lumii civilizate si spiritul european al Friedei, o Frieda calculata si cu singe rece, cea de-a doua femeie sintetizeaza ‘mexicanca’, ‘bastinasa’ … femeia prin excelenta patimasa si razbunatoare.

    „Fieda europeana” da mina cu „Frieda latino-americana”, spiritele lor se unesc si se complementeaza reciproc.

    Nascuta dintr-un tata european si o mama bastinasa, Frieda Kahlo s-a vazut ca pe un hibrid a doua lumi diferite.
    Poate ca acest tablou se vrea o vizualizare a mostenirii ei genetice si culturale.

    … scuze ca am batut cimpii pe blogul tau :), dar tabloul e foarte incitant … asa ca nu m-am putut abtine :).

  4. E fina si valoroasa observatia dumneavoastra!
    Dumitru mai avea si el o observatie… Spunea ca una, cea din stanga, ar fi tinuta de oras, cealalta, tinuta modesta, de casa… Oricum ar fi, din dualitate se naste, aici, identitatea. Orice tablou e, si dumneavostra stiti asta cel mai bine, un mesaj pe care incercam, fiecare, dupa puterile noastre, sa-l decodam. Niciodata nu vom reusi a gasi MESAJUL, doar franturi disparate: fiecare in sine, ca in cioburile unei oglinzi, reveland aceleasi lucru…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s