Plecările sunt cele mai grele…Venirile sunt neaşteptate, fulminante, luminoase, venirile sunt nedurerose, ori poate, durerea lor ne încîntă. Plecările, în schimb, plecările răpun, plecările sapă în linişte. Bucăţi din suflet cad, cu fiece plecare.
Plecînd, apunem cîte puţin, renunţăm cîte puţin, ne împuţinăm de-a binelea în faptul serii, umbrele se întretaie, încît nu mai ştim bine dacă plecarea e mai dureroasă, ori umbra ce rămîne.
Oricum, umbra stă să umple GOLUL, vidul interior care ne locuieşte. Umpluţi astfel, cu vidul nostru, mai rămînem în picioare un timp…
…încă un timp…
incă puţin…
apoi e gata.
Anunțuri
Mi-ai dat emotii, Andreea! Pentru citeva clipe am crezut ca Ajax nu mai este…
Astazi dimineata (26.02.09), la ora 7, Ajax s-a desprins din trupul sau imbatrinit… In ce ne priveste, gindind la el, s-a asternut tacerea… Lui…, lui ii placea sa alerge!
NU mi-l pot imagina fara viata…Imi place sa cred ca zburda, undeva, intr-un Paradis al cateilor, fara sa mai aibe a purta povara anilor.
Pingback: Vara cațeilor « Elenaagachi’s Weblog·