Noiembrie cu gust sălciu

Acum nu cred că Noiembrie e tot ce ne mai puteam noi dori… Dar e bine şi aşa, mi-am zis şi am trecut mai departe… Ceaţa toamnei se adunase toată pe vale, vălătucii acopereau uriaşa sferă în care vocile noastre amestecate se ciocneau… Nu cred că asta e tot ce ne puteam dori, mi-am spus şi mi-am strîns gulerul hainei în jurul gîtului… Afară, în copacii ce străjuiesc mormîntul mamei se adunaseră sute, mii de ciori… Învăluite în ceaţă, croncăneau aiuritor şi se certau pe felia lor de cer… Ca la un semn s-au ridicat, au făcut cîteva rotocoale şi au dispărut toate… De parcă n-ar fi fost, de parcă n-ar exista… au rămas crucile cuminţi.

Cîinii, Păzitori ai Pragului, au dat să apară de după cavouri… Îi speriaseră şi pe ei ciorile, acum nu se mai temeau… Cei mici au reînceput joaca, uşor zgribuliţi, printre coroanele cu flori de plastic… Au prins a  roade florile tîmpe, atît de sinistre în alcătuirea lor…

Himerice, coroanele copacilor stau dezvelite. Nu, nu e o idee bună acest noiembrie, îmi spun, oasele mă dor şi parcă nici ritmul nu mai e acelaşi.

Sunt 2 grade afară, îşi spuse, închise plictisit geamul… Aproape nu mai vorbea… Ziua începe iar.  Aceleaşi mişcări, dimineaţa, cînd trebuie să faci aceleaşi lucruri… de o viaţă. O priveşte… ea îi zimbeşte de departe, de prea departe. „Ce ai să faci azi?” – îl întrebă şi, deja în vocea ei se citeşte un infim reproş. „Lucruri” îi răspunse, tot felul… Desigur, minţea. Lucrurile pe care le făcea nu mai puteau seduce pe nimeni. Pe el în nici un caz.

Sigur, altădată mergea la serviciu. Sacadat, în fiecare dimineaţă. Fumase mult, tusea îl supăra dimineaţa. Apoi se lăsase. Încă tuşea după 20 de ani de cînd se lăsase. Vicii prea mari nu avusese. Un pic iubise, puţin băuse, şi mai puţin călătorise. Călătoriile nu-i plăceau… Îi dădeau o teribilă stare de disconfort. De cîte ori plecase undeva, de atîtea ori făcuse mare caz de asta. Pînă cînd ea, plictisită, renunţase a-l mai întreba de călătorii. Concediile erau un calvar. Ai fi zis că se pregătea întregul an pentru nervii din concediu. Cu toate astea, cel mai mult îi plăcea să evoce… drumuri, sentimente, senzaţii…

Şi pentru el noiembrie nu mai e chiar o plăcere. Se uită, la ore fixe, asemeni unui mecanism bine uns, la televizor. Cîte un meci îl scoate din amorţeală. Apoi recade. Aţipeşte uşor. Nu, noiembrie nu e o idee bună…

Ceaţa se intinde acum cu totul. Respiraţia mi se opreşte aproape. Ciorile au lăsat pămîntul alb… parcă a plouat cu ciment. Mirosul de fum de la focul aprins de îngrijitori mai aminteşte de trupurile frunzelor moarte… Zac acum, prin zariştea cu gust de ciment, în noiembrie…

(va urma, poate… oricum, provocarea a venit de la postul Stefanei!!)

Anunțuri

2 răspunsuri la „Noiembrie cu gust sălciu

  1. In praful de ciment burnitzat e, pina la urma, multa tristetze. Vara trecuta, ei… vara trecuta tare agitata fost-a! M-a induiosat tristul si impacatul portret al celui ce sta singur…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s