De curînd am avut fericirea să revăd pe cîţiva dintre foştii noştri profesori… atîţia cîţi au mai putut să revină, cu prilejul Zilelor liceului…
Uşor stingheri, dar nu timizi, mascînd fără emfază cutele de pe frunte, cu mersul tot mai greu, aproape plutind, cu lentoarea aceea frumoasă a vîrstei împlinite, cu feţele albite, de pe care au dispărut vanităţile (unde au fost!) de odinioară, profesorii noştri păreau nişte patriarhi rătăciţi prin sălile sclipitoare ale noii clădiri a Laurianului…
Printre domniile lor, am avut fericirea să o reîntîlnesc pe „Doamna dirigintă” a mea, pe doamna Cecilia Boiarschi… Mignonă, ca de obicei, cu aceeaşi voce caldă… Nici cînd se supăra pe noi (rareori!), nu reuşea să-şi piardă căldura din voce… Mi-am spus iarăşi… Doamne cîtă risipă de rău la unii dintre profesorii care fac pereţii să tremure cu vocea lor! Ce dîră luminoasă lasă în urma lor cei care fac aerul să cînte…
Ce forţă miraculoasă poartă în ea amintirea! Cîtă bucurie degajă frumuseţea umană, atunci cînd ea există!
L-am revăzut cu mare drag pe dl. profesor de istorie Aurel Dorcu…
Prezenţa domniei sale exprimă exact ceea ce l-a caracterizat toată viaţa: distincţie, eleganţă, inteligenţă, o mare predispoziţie spre cultură… Un talent pedagogic şi uman remarcabil… Un nobil!
Trecutul nostru se păstrează ca intr-un chihlimbar, atît cît se mai poate, în aceste doamne şi în aceşti domni…
Generaţia noastră îi respectă; colegii mei, atîţia cîţi au putut să participe la Serbarea de final a Zilelor liceului, îi privesc cu admiraţie… Suntem, majoritar laurieni, în cancelarie… Pentru cît timp oare?
Oare va fi pentru noi o zi în care mai tinerii noştri foşti elevi să ne privească, aşa cum noi acum îi privim pe ei… pe patriarhi??
După ce s-au terminat şi acum Zilele liceului, ne facem proiecte pentru anul viitor.
Nelu Onofrei e optimist… ca întotdeauna…
Elenaagachi's Weblog 
Din pacate, nu l-am regasit in fotografii pe domnul Tiganiuc, fostul meu diriginte. Mi-a parut insa TARE bine sa-i revad pe unii dintre fostii profesori!
Alexandra Corolea, absolventa ATL 🙂
Il vei gasi, Alexandra, pe un post mai vechi>
https://elenaagachi.wordpress.com/2008/06/07/colegii/
Anul acesta domnia sa nu a participat…
Vad aceste imagini si regret ca nu mai sunt elev al Laurianului……IMI ESTE DOR DE LAURIAN!!!AM VRUT,AM FOST SI VOI RAMANE AL LAURIANULUI!!
Ma bucur sa-mi revad indrumatorii. Sunt mandra ca am facut parte din echipa Laurian. Doresc sa transmit tuturor multa sanatate si putere de munca. Sa ne revedem cu bine!
omg! pe profa de mate si profu de romana abia ii recunosc (dna Alexe si dl. Pop).
da’ unde-i Jean Michel?:O
dar Domnul Manolache unde e….???
Sunt eleva in clasa a cincea si o am ca diriginta pe doamna Baltuta Violeta.Ma bucur ca sunt poze si cu ea.Ati mai putea pune niste poze cu domnul Parpaluta si cu doamna Matei?(sunt profesorii mei preferati)
Ema, eu nu sunt fotograf de serviciu…
O sa facem poze cu dumnealor …cindva…Poate faceti chiar voi…
Ma ridic impotriva timpului si spun ca e nedrept ca suflete vii sa arda in trupuri batrane… Eroii mei nu pot fi muritori…
Andreea, tot mai cred ca sunt oameni care trebuie sa invinga in lupta cu timpul…
Si tu esti unul dintre ei…Trebuie sa fii unul dintre ei…
Mi-ai marcat existenta intr-un mod pe care nu l-as putea numi vreodata bun sau rau…Dar esti eroul meu…Tu m-ai invatat sa privesc cerul, sa nu cred in limite si, daca le intalnesc, sa le inving si sa nu ma opresc, oricat de sus as fi….
Daca azi sunt ceva, sunt datorita tie… Dupa aproape 13 ani(sau mai bine)… stiu ca, daca trebuie sa multumesc cuiva pentru lucurile bune care s-au intamplat in viata mea, sau pentru cele rele, tu trebuie sa fii aceea…
Te iubesc, Andreea…:)
Magda, exagerezi, desigur…
Sunt şi suntem slujbaşi ai Destinului… Unii mai talentaţi, alţii mai puţin… Doar bieţi slujbaşi, Magda…
Frumos , foarte frumos !!!
Nu am mai vazut-o pe doamna dirigitinta AANEI si nu mai stiu nimic de ea Cu adevarat o doamna a invatamantului romanesc.
Imi este dor de LAURIAN !!
Nu suport eu modestiile:)Si treaba cu slujbasii…
In fine…
Nu am de ce sa nu iti recunosc meritul, iar daca in cele de mai sus am exagerat, e din cauza emotiilor care m-au napadit cand am dat de site-ul acesta.
Mi-e dor de tine. As vrea tare mult sa ne ,,urnim” si sa organizam o intlnire de 15, 20 de ani…Cu unii colegi mai tin inca legatura, insa vad ca sunt mult prea ocupati sa isi creasca copiii ca sa aiba timp sa se gandeasca la asta 🙂
Cu drag,
Magda, pînă la urmă şi copii voştri trebuie crescuţi, nu???
Sigur, ar fi nemaipomenit sa va revăd…afla tu adresele…
Emotionant, foarte emotionant!
Am terminat in 19995 si nu va pot spune cat de mult ma bucur ca am dat de acest site, mai ales ca sunt atat de departe de tara, in S.U.A.
Ce bucurie sa va revad doamna profesoara Agachi! Tin minte ca va iubeam tainic, ce dulce puteati sa fiti!
Dupa ce am scapat de dictatura doctrinara a domnului Pop, ati sosit dumneavoastra, eram in anul III, mi se pare, la sectia de limbi straine. Sub indrumarea d-voastra am redescoperit limba romana cu adevarat, numai invatam de frica, cum se intampla cu domnul Pop care nu a fost de multe ori pe la Biserica in viata lui si nu avea mila, teribil sa nu ai mila.
Da, atunci iubeam oamenii, acum mi este chiar frica de ei, m-au ranit de nenumarate ori, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca nu au reusit sa-mi taie aripile.
Ma bucur sa o vad in poze si pe matusa mea, doamna Violeta Baltuta care v-a ramane mereu in sufletul meu.
Va multumesc pentru toata osteneala, d-voastra si celorlati profesori.
Intr-adevar e minunat sa stai in preajma patriarhilor, eu am stat la propriu ca student la teologie, dar si aici in S.U.A am onoarea sa stau in preajma unui mare mitropolit, si nu va pot spune decat ca simt ca stau langa Dumnezeu.
Draga Ovidiu, e frumos ca nu ne-ai uitat! Ma bucur ca te-ai realizat acolo… Ma bucur ca il ai pe EL in suflet…
M-am tot gindit daca sa public commentul tau, datorita criticilor deloc protocolare pe care le aduci unui coleg al meu… Indiferent care sunt opiniile voastre, va rog sa nu faceti din acest loc un fel de pat al lui Procust…
Colegii mei nu sunt , pentru mine, subiect de discutii, altfel decit de bine…
Iti multumesc, deci, nu te cenzurez acum, dar nu voi publica de acum incolo niciun articol care nu vorbeste elegant despre colegii ori elevii mei!
Te sarut, Elena Agachi
Pingback: 6 sept.2009: domnului profesor cu dragoste! « Atlaurian’s Blog·
Doamna Elena Agachi,
Nu va cunosc.Am intrat intamplator pe acest blog si am citit cateva impresii.Observ un fenomen interesant.Toata lumea adora acest liceu.S-ar parea ca e ceva firesc.Mie mi se pare romantic.Locul acesta despre care vorbeste toata lumea e incarcat cu atata romantism si dragoste incat e gata sa…explodeze precum mugurii primavara.
Cred ca m-am indragostit si eu de el.
Au revoir!
Armand
Marseille-France-2011
Multumim, Armand! Ei, nu chiar toata lumea!!! 🙂
Ne gasesti si aici: http://atlaurian.wordpress.com/
Numai bine!
Draga d-na Agachi printre poze, comentarii am descoperit pe acest fost coleg Enea Ovidiu, un baiat simpatic si cu mult bun simt. Ma bucur pentru el ca este bine si mai ales va multumesc dumneavoastra ca ne-ati dat ocazia sa ne intalnim aici. Imi doresc sa revina si sa vada acest mesaj. Virginia Amarie Frasinescu, absolventa ATL, 1995, profil lb. straine.
Nu-l cunosc pe colegul dumneavostra, dar daca se intampla sa citeasca aici, poate va trimite un mesaj si atunci o sa va contactez. Mailul dvs. s-a salvat aici la mine!
Se intalneste munte cu munte…