Spaţii…

Locurile ne definesc… Ne defineşte modul în care le traversăm, modul în care ne bîntuie…

Locurile ample saturate de sprit, catedralele, locuri în care Omul se înconvoaie, lăsînd loc Dumnezeirii… Apoi spaţiile deschise de iluzia mării, mirosul veşniciei în ape, apoi toată poetica trecutului, ruinele, cu misterul şi lentoarea lor, cu fiorul unor regăsiri tîrzii şi, de multe ori, inutile…

Locurile ne răpesc amprentele, ne încarcă, baterii cosmice, cu frumuseţea lor care nouă ni se pare ireală. Locurile ne seduc, ne poartă departe prin ele însele, ne consumă lent, devenim, în timp, lumînări albe din ceara locurilor pe care le-am traversat…

Oricît de departe, oricît de stranii, locurile devin acel altceva decît noi înşine, altcineva, altcumva… în ACEASTĂ lume, cea mai bună dintre lumile posibile, ele păstrează imaginea noastră cu pregnanţa cu care undele senine ale apei păstrează urma imaginii stelare a cerului: trecătoare şi totuşi înfiptă-n veşnicie…

Anunțuri

2 răspunsuri la „Spaţii…

  1. Frumoasă meditaţie asupra spaţiului şi reverberaţiilor sale interioare. Acum înţeleg că începem prin a locui, prin primii noştri paşi spaţiul, iar apoi spaţiile ne locuiesc, chiar cele exotice, poate ezoterice, cele cotidiene cu precădere (ce să mai spunem de cele onirice, replici fidele de spaţii interioare şi exterioare atât de vulnerabile, care se prăbuşesc sau sunt deja în ruină…). Frumoase transparenţe. În prima fotografie simt alergarea lui Jar prin vegetalul reavăn, bucuria primăverii răcoroase de care nu se mai sătura…

  2. Traim sa vedem cit mai mult, sa ajungem cit mai departe, pe unde doar visele cele mai indraznete ne-au purtat. Si uneori reusim, si ne bucuram, caci e mare lucru sa iesi, sa vezi, sa deschizi ochii, sa incepi sa intelegi, sa te bucuri de extraordinara libertate pe care ti-o ofera calatoriile, chiar daca pentru scurta vreme. Timpul acela, putin cit e, e poate cel mai condensat. Traiesti atitea intr-o saptamina la Paris, nu-i asa?
    Si totusi…undeva, bine ascunsa, ramine nostalgia dealurilor pe care le zaream cind intram in satul bunicii…ori Piata Unirii din Iasi, invadata de porumbei…
    Am citat de atitea ori vorba asta, ca face parte din mine acum, si inca nu am facut-o destul…
    «Je donnerais tous les paysages du monde pour celui de mon enfance» Oricind…

    Mereu voi fi doar in trecere prin Paris, voi privi gustind cu nesat si pina la capat placerea de a fi acolo…Dealurile bunicii sint insa ale mele,nu am nevoie sa le vad ca sa stiu ca-mi apartin intru totul.Nu am nevoie sa fiu acolo ca sa le simt mirosul, trebuie doar sa inchid ochii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s