Sentimentul salvării în Arcă (Dumitru Agachi)

  

Poate că ar fi fost mai nimerit să nu aduc în discuţie locul şi timpul. Să fie doar secvenţe acvatice. Cedez totuşi, e parcă prea stranie tulburarea de ape: e duminică, sunt în Botoşani. De câteva zile plouă în răstimpuri, des şi greu, uneori ca sub o cascadă. De parcă unul dintre fluviile cereşti ar fi dat de un prag chiar deasupra Bucovinei, a Moldovei de nord. Şipotele, torentele dar şi marile râuri sunt pe alocuri mări. Mai cade sub ape câte o casă, câte un colţ de sătuc. Trecând peste suferinţa unor oameni, doar contemplată, această dezlănţuire acvatică pare ceva de o frumuseţe spectaculară aparte: artificii de fulgere nocturne, şerpi de trăsnete între cer şi pământ, înnoptări în plină zi sub negura norilor care se strivesc de pământ, ropote peste tot, cu muzica grea a văzduhului şi teluricului îngemănate. E ca şi moartea, zilnic mor câţiva oameni, câtă suferinţă pentru ai lor, lumea largă percepe doar spectacolul…

E dimineaţă şi în casă e întunecat ca seara târziu, norii sunt prea deşi, prea opaci, prea leneşi, stau peste noi şi curg.

 

Nu ştiu de ce, probabil ropotul de ape a făcut să-mi aduc aminte, cu o copleşitoare forţă ce a străbătut fiecare umbră din suflet, de clipele acelea de linişte nepământeană care m-au pătruns la Rouen, în catedrala coborâtă în pământ pe mai bine de jumătate din înălţimea ei interioară. Este altarul de omagiere a „fecioarei din Orleans”, Jeanne d’ Arc, o remarcabilă creaţie a noii arhitecturi după anii 1970.

 

Constantele arhitecturale dominante stau sub semnul acvaticului şi induc sentimentul salvării în arcă. Încă din exterior, contactul purificator al simţurilor cu susurul de „fântâna lină cu apă puţină”, care să omagieze in aeternum eroul exemplar, este mediat de o formă arhitecturală simbolică: o gură de dragon, de uriaş gargui, traversată nu de flăcări ci de o dantela fină de apă.

 

În interior, impresia de pace este potenţată de modelul inedit şi atât de sugestiv ca formulă plastică, al acoperişului: o burtă de corabie, poate de „chit”. Nimic nu este întâmplător, morfemele arhitecturale sunt subsumate acvaticului: forme de peşti stilizate la superlativ însoţesc Arca, stâlpul central este catarg, rug şi axis marcând spaţiul sacru al jertfei. Focul rugului a ars dar nu a purificat, spaţiul purificării este acum unul al apelor traversate de arcă.

        

Anunțuri

Un răspuns la „Sentimentul salvării în Arcă (Dumitru Agachi)

  1. Pingback: Treptele valorii (I) « Elenaagachi’s Weblog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s