Blogging (Mihai Sava)

Ia două mulţimi şi fă o relaţie.
să nu fie o funcţie.
pentru ca în relaţie, copacul se poate tranforma în suflet,
şi reveni vioară în flăcări,
de asta nu trebuie să te opreşti la geam privindu-te.
trebuie să îi spui fetei care trece că există
şi că tu eşti regizorul mersului ei de ştrengar.
dacă ochii sau buzele ei sunt strîmbe,
zi-i să le mişte într-o unduire uşoară
şi dă-i un heteronim, să o cheme altfel,
şi să fie atît de frumos încît rujul
să nu mai fie scutul ci focul ei pentru ea însăşi.
Lasă-i mintea dezordonată să se dezlănţuie,
fugăreşte-o prin iad şi nu deznădăjdui,
fă doar ca şi cum limitele de sus şi cu integralele duble
să nu dea decît o suprafaţă de forma unui sîn bun de strîns în palmele lui,
şi ale celor dimprejurul nostru,
şi ale oamenilor din ţările de jos.
Nu e decît o coborîre cu o imagine mişcată,
e doar fluid de cuvinte ca un scandat şamanic,
de undă slavă, venit dintr-o siberie parjolită de soare,
lavă a permafrostui primordial.
Pleacă apoi călare pe un bulgăre buildungsroman,
ori mai bine întinde mîna şi ia-ţi litera,
de sub tampla orbului rostitor de mitice săbii
şi plimbă-te cu quihotescul alai, la hanul trăznit,
mirosind a gard verde şi stufărie de pluş,
rotit în foaie de viţă de vie, cu bobul mărunt,
aproape de ochiul ei, sa-ţi vadă sufletul monstru,
ca un montaj în colaj, de trei poze nud, cu cuc mare.
filmul e trecut prin dărmor,
şi are finalul puţin brutal, cu black-out banal,
şi trezire ziua în amiaza mare,
în plin centru vechi, cu dare de plumb, pe glonţul din tamplă.
Visul curge, ne vorbim de ultima ispravă literantă,
adulmecăm viaţa care ne fuge printre urechile acului de seringă,
muget mut de muncă la torpedoul zilei de apoi.

mihai sava

PS Mi-am permis, Mihai, sa postez acest frumos, cu totul special poem. Te rog sa faci corecturile ce se impun şi să mi-l trimiţi corectat. Eu am corectat cum m-am priceput…

Admirabil mai scrii, şi nu am niciun chef acum de amabilităţi!

Cu drag, Andreea Agachi

Anunțuri

Un răspuns la „Blogging (Mihai Sava)

  1. Merci Andreea pentru corecturi. Am pus noua versiune pe blog. Chiar mi-am si permis un mic „clin d’oeil”, în ultimul vers, pentru tine 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s