Plecări (Dumitru Agachi)

Începând cu 15 iunie vom fi plecaţi într-o nouă călătorie spre vest. În ce mă priveşte, aşa s-a întâmplat, şocul unei aparent ale lumi, dincolo de cortină (de fier, se spunea cândva), l-a reprezentat Budapesta.

În curtea interioară la Budavar Palota – Palatul Budavar, Palatul Regal – pe elevaţia uneia dintre faţade este plasat un impresionant, inclusiv ca dimensiuni, grup statuar, un final de vânătoare. Pentru a spori sugestia de legătură intimă între edificiu şi scena statuară, registrul de sus al reprezentării, „fundalul” în care se petrece popasul de succes al vânătorii este redat ca un basorelief, susţinut chiar pe faţadă. Reprezentarea este piramidală, ca o stâncă pe care prinţul erou a escaladat-o. Acum prinţul priveşte undeva indefinit, cu aroganţa goală a mulţumirii de sine pentru victoria de a fi răpus fiara, sufletul locului, natura, în sens alegoric, vânatul cel de preţ şi oarecum predestinat aleşilor lumii, cerbul cel falnic. Confruntarea s-a consumat, dacă o fi fost, acum cerbul este răpus. În registrul inferior al acestei compoziţii romantice, foarte elaborate, există 3 desfăşurări statuare. Grupul central este al vânătorilor în rol, care anunţă din corn victoria prinţului şi îl omagiază cu gesturi largi. Dramatismul scenei, peste efectul bucolic destul de deranjant, este dat de extenuaţii şi masivii câini de vânătoare, care se adapă dintr-un izvor cât se poate de concret, apa care curge sporind sugestia de plasare în „cadrul natural”. Verticala vânători–prinţ nu are nimic ieşit din comunul stilului epocii. Însă artistul sculptor nu s-a mulţumit să fie un simplu decorator şi a reuşit, subtil, să pună un efect de meditaţie, pentru privitorul iniţiat. Tot în registrul inferior, de o parte şi de alta a vânătorilor, mai există 2 scene, plasate oarecum distanţat faţă de aceştia, însă păstrând unitatea compoziţională. În partea dreaptă e un personaj alegoric prin excelenţă: zeiţa, natura însăşi.

Tocmai scena purtătorului de şoim, din stânga, oferă şi cheia în care autorul a sporit lumea de sensuri a operei sale. În atmosfera ansamblului, purtătorul de şoim pare distras. El nu priveşte spre prinţ. În mantaua pe care o poartă şi de sub gluga sever strânsă pe obraji, figura cavalerului pare funestă. Vânătorul tristei figuri e însuşi destinul. Companionii săi nu sunt nicidecum elogiatorii monarhilor, ci ochiul atent al şoimului şi fidelul câine care-i stă la picioare, şi el într-o postură calmă. Lumea purtătorului de şoim nu este acolo şi pare a nu fi nici aceasta.  

Anunțuri

Un răspuns la „Plecări (Dumitru Agachi)

  1. Pingback: Peisaje « Dumitruagachi’s Weblog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s