59 de secunde (Dumitru Agachi)

 

 

De cum trec de curba aceea strânsă accelerez, aş şti şi în vis că urmează drumul drept şi în pantă lină, ascendentă, venind de la Iaşi.

Vinerea pe la 4 după amiaza, când ajung în porţiunea aceea cu doar câteva denivelări în asfalt, puţine sunt maşinile pe contrasens şi încă şi mai puţine se văd în faţă, câte una uneori în zarea pantei. E locul singurătăţii pe şosea îmi spun şi apăs aproape involuntar pedala, uşor temperat de ritmul selenar al nocturnei lui Chopin.

 

Freamătă pe şosea, nu departe în faţă, un fum dens albicios. Se desface în fuioare albăstrii ce dispar topite pe asfalt. Acum se vede clar, e motocicleta cu ataş. Se strecoară prin spaţiul dintre soare şi asfalt. Spaţiul acela comprimat cât înălţimea motociclistului mi-a amintit fulgerător. Deja văzusem nu demult aceeaşi scenă, locul în care pare pironită motocicleta, doar fumul lasă franjuri mişcătoare de lumină. Depăşisem motocicleta cu ataş vinerea trecută. Prin urmare acum 8 zile. Şi câte vechi motociclete cu ataş poţi întâlni, dacă ţii să le numeri vezi una la câţiva ani, poate dacă ajungi pe un drum de ţară neumblat. Vinerea trecută m-am amuzat de relicva motocicletelor, aşa mi s-a părut, neagră, zgomotoasă cu uruitul rotund şi greu, cabrat. Când am trecut pe lângă ea am avut timp să admir robusteţea trupului negru crescut din motocicletă, cu un capişon din piele şi ochelari enormi cu elastic, un fel de costum al primilor aviatori. Gulerul ridicat al hainei din piele lungă şi rigidă acoperea restul feţei.

Eram în acelaşi loc, poate în acelaşi timp însoţind vehiculul acela solitar, poate atemporal. Dacă aş fi văzut venind spre noi o altă maşină, o pată de culoare mai spre deal, aş fi înţeles că timpul curge, că e un alt film al locului. Nu vedeam decât braţul motociclistului cu un gest larg al mâinii cu mănuşă neagră rotindu-se galant în aer, un fel de hai depăşeşte sau poate îndrăzneşte… Ceva mă reţinea, instinctul de conservare desigur, să mă cufund în fumul alb din faţa mea.

Cu siguranţă, privindu-l în oglindă, am văzut ceva diferit la motociclist. Viaţa îţi poate oferi şi astfel de bizare coincidenţe mi-am spus. În jurul gâtului flutura eşarfa albă desprinsă din fum.            

 

Grafica de Sorin Agachi (http://un-semn.blogspot.com/)

Anunțuri

4 răspunsuri la „59 de secunde (Dumitru Agachi)

  1. uneori timpul luneca a visare cu noi la brat… atat cat sa ne reamintim locul zamislirii primelor tresariri a zbor, si, sa suradem a renastere… zvacnim atunci a fosnet viu de sperante zapacite in trezire… aripile zambesc, zambesc…. si ne luminam din nou, a dor de zbor…
    frumos scris articolul, mister si realitate, inspiratie si invitatie, trecut, prezent si viitor, pe aceeasi aripa… felicitari,
    respecte,
    Sibilla

  2. Pingback: Personale « Dumitruagachi’s Weblog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s