Cînd regii dorm…

Cînd regii dorm, liniştea lor se împrăştie şi te cuprinde cu tentacule de piatră…

În bisericile ortodoxe, mormintele sunt nonfigurative, dacă mi se permite acest termen, placa de marmură nu iese cu nimic în evidenţă, doar candela de deasupra ei, cuminte, abia pîlpîie. În masivele biserici catolice totul e figurativ, tridimensional, ca şi cum făpturii care intră i-ar fi greu să-şi reprezinte altfel divinitatea.

Statuetele din biserici, unele chiar vopsite extrem de naturalist, sunt de o suavitate aparte, totuşi. În imensa catedrală de la Rouen, dar şi la Reims, există o galerie de statui în mărime naturală, probabil coborîte de pe soclurile de afară, salvate acum, tardiv, după ce apa, vîntul au muşcat din ele…

Pînă şi morţii lor, regi, cardinali, prinţi şi prinţese îşi dorm somnul morţii în chip de statuie. Sigur, stranietatea e prezentă, ca şi recele pietrei din care sunt făcute statuile. Cîteva m-au înduioşat cu totul: cele în care morţii sunt reprezentaţi în somnul veşnic alături de animale. Căţei umili stau, ca în procesiunea vikingilor, să sprijine picioarele regale…

Animăluţele îi însoţesc Dincolo, somnul lor e în siguranţă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s