Fluturele negru (Adelina)

               O natură parcă moartă se odihneşte sub un văl de ceaţă, revelând un tablou pictat în tonuri fade de gri. Câtă tristeţe pe chipurile copacilor abătuţi, în aerul rece şi umed…Deasupra şoselei zboară un fluture negru, desprins parcă din negura infinitului. Întunericul s-a imprimat pe aripile sale. Zboară necontenit, fără să-i pese de infamia lumii ce se întinde sub aripile sale. Oare încotro se îndreaptă? Poate spre eternitatea pură ce l-a zămislit. Dar fluturele se opreşte brusc – ştie că are o misiune de indeplinit. Coboară lin, fâlfâindu-şi aripile cu infatuare – de parcă ar ateriza pe un tărâm nedemn de el – şi se aşează pe creanga unui copac. De acolo, poate vedea totul: cum noi, oamenii, ne consumăm existenţa pe lucruri mărunte, cum pângărim sacralitatea vieţii şi cum ne frământăm din cauza problemelor noastre, la fel de banale ca şi noi. Pe şosea domneşte monotonia: în fiecare zi, zgomote infernale, claxoane, lumini orbitoare de faruri şi şoferi nervoşi. Toate acestea profanează divina linişte a lui Noiembrie. Însă, fluturele nu e impresionat să vadă nişte furnici într-un muşuroi. Vede aşa ceva în fiecare zi. El le este cu mult superior. Vehiculele trec şi iar trec, înainte şi înapoi, cu un vuiet asurzitor. Un camion, o maşină neagră şi o clipă de neatenţie… Un zgomot violent, apoi linişte şi mult fum… O linişte profundă, mormântală… Prin geamul de lângă locul şoferului îşi face loc mâna firavă a unei tinere. Pe ea se preling picături de sânge fierbinte, iar roşul sângelui atrage fluturele, care vine în palma sa. O priveşte cu părul ei răvăşit, ochii mari, umezi şi pierduţi, în care se zbate şi ultima sclipire a vieţii, de care se agaţă cu toată forţa ei. Dar, curând, agonia morţii îi întunecă chipul. Şi rămâne încremenită, cu ochii ei mari aţintiţi către cer… Sosesc ambulanţele, maşinile de poliţie şi totul se transformă într-un amalgam ameţitor de lumini. Dar, ca de obicei, este  prea târziu…Fluturele îi priveşte de sus. Nu-l impresionează muşuroaiele de furnici. El îşi continuă hotărât drumul, vâslind uşor spre alte meleaguri. În viaţa fiecăruia apare, la un moment dat, UN FLUTURE NEGRU.         Adelina Pînzaru, CN „A.T. Laurian”, cl. 9

Anunțuri

3 răspunsuri la „Fluturele negru (Adelina)

  1. Pingback: Blogu’ lui Zeffy » Blog Archive » Fluturele negru (n+1)·

  2. interesant e ca nu exista cauzalitate – fluturele negru e doar observatorul pe care suntem tentati sa-l asociem tragicului eveniment – daca avea culoarea alba probabil ca nici nu exista !
    De multe ori asa-i si in viata – suntem tentati sa privim printr-o subiectivitate circumstantiala …

  3. Ganditorule, multumesc ca ai intrat…Si eu ma tot uit la tine pe blog si aflu tot felul de minunatii!!! Fluturele negru e o colectie de texte cu valoare afectiva pe care au inceput-o tinerii mei prieteni (copil, elevi, prieteni)… Le-am preluat si le-am ingramadit pe blog, ca intr-un insectar…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s