Crezi in fluturi negri, copile? In fluturi care reusesc oarecum sa absoarba cenusa coloricioasa din vietile noastre? Fluturele negru nu era obosit. Era pur si simplu o adunatura de celule negre, fine, suflate pe un material scortos si aruncate intr-o masina de tocat carne. Asta e un fluture. Asta suntem toti. Fluturele a fost mintit, a fost iubit, a fost tot ceea ce n-am fost noi. A crezut, pur si simplu ca poate schimba lumea, si apoi a inteles ca orice-ul e atat de posibil incat devine imposibil. Nimicul, in schimb, nimicul e oricand posibil. Si ramane. Asta e problema.Si in nimicnicia lui, fluturele moare. Dar moare luand cu el tot nimicul gri, tot nimicul colorat, tot nimicul dulce, sarat, murdar, anonim, stupid, stiut, demonstrat, MORT SI VIU. Cand un fluture moare, o persoana din 2.000.000 spala vasele.
In procesul de absorbtie a nimicului, fluturele poate zbura, canta sau se poate transforma in intuneric. Sau lumina. Dar de obicei se transforma in lumina. Fluturele meu negru e rosu, cu scantei iesind din aripi si reuseste mereu sa fie el, orice ar fi. Cand Nimicul imi da o palma, fluturele negru rosu cu scantei ma prinde.
Si ma arunca inapoi in bratele lui. In bratele Nimicului orbitor de intunecos. Pana la urma…Ce-i intunericul? E o lumina neagra izvorata din aripile unui…Fluture negru. Zbor. Zbori. Zboara. Zburam. Zburati. Zboara. Ei zboara oricum. Voi…Veti zbura mereu. Noi zburam, acum, el zboara cu tine…Iar eu… Eu ma multumesc sa inghit amintirea fluturelui negru. Nu stiu de ce, oricat zahar as pune, tot amara e.
Leda
Elenaagachi's Weblog 