All over again

Aburii cafelei se ridică uşor, mireasma mă înbunează.

Despre vid voi spune azi câte ceva, despre golul acela lăsat în urmă de orice plecare, a oricui şi oriunde…

Liniştea spiritului cere o revoltă pe care simţurile nu o pot isca. O stare de slăbiciune suspectă, o îmbâcseală, o letargică pendulare prin spaţiul devenit, dintr-o dată prea mare. Rutina, salutul de circumstanţă al colegilor, privirile lacome ale celor mici, praful de pe maşină, mizeria şi mai cu seamă plasticul de pe trotuare, de pe firavul fir de iarbă, plasticul de la ghena de gunoi, revărsat indecent până în stradă.

Am în gură un gust amar, de plecare, de gol, de plastic. Stomacul meu e tot o pungă urâtă, respiraţia devine o povară. Vidul acesta nu e doar o părere, nu doar o circumstanţă. Nu e doar fibra nervoasă întinsă la maxim, nu e doar lipsa cuiva. E o boală cronică a fiinţei, reactivată mai cu seamă spre primăvară… All over again…

Vidul e întrebarea fiinţei despre ea însăşi, starea aceea pregătitoare a marilor dezastre ori, dimpotrivă, a marilor construcţii, pauza „răbdurie”, suprema alinare, boala de care, cu siguranţă, nu ai cum scăpa. Vidul e apendicele neoperabil, e calea către tine, pustiitoare, dar nobilă, răgazul de dinainte de orice, viermele pe care îl simţi rozând în lemnul de trandafir,  pustiit, în lemnul mirărilor tale, ale lor…

 

 

Anunțuri

Un răspuns la „All over again

  1. Poate ca vidul nu e altceva decat o coala mare si alba care asteapta sa fie scrisa.Sfarsitul si inceputul ,exact in ordinea asta.
    Si poate ca nu treceam asa curand daca nu simteam aburii cafelei. Mi-am amintit insa mai tarziu ca nu mai am voie deloc , asa ca o sa-mi fac doar o ceasca mica ,mica de Inka, sau de Maltova daca o mai fi pe undeva.
    Nu mai zabovesc.
    Poate doar cateva cuvinte.Ca de la un strain la alt strain. Sper sa descoperi candva ca suntem cu mult mai puternici decat ne place sa credem.Desigur asta inseamna si ca putem indura cu mult mai mult.
    Si acum despre vid si despre plecare cel mai frumos catren (pentru mine ) al lui Omar Khayyam :

    „Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
    Nici chiparoşi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
    Nici zâmbet, nici tristeţe, nici înserări şi zori.
    Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ţine.”

    Gata, m-am topit !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s