”Tu, dolcezza mia!”

Scrisorile… gândurile… câtă poezie poate cuprinde un suflet îndrăgostit și cât artificiu, mai apoi, atunci când un scriitor încearcă să refacă, estetic, stilistic o trăire care nu-i mai aparține! Nimic nu e posibil fără trăirea autentică, citim atâta literatură și ne creăm atâtea iluzii. Cândva, eram descumpănită și chiar am glumit pe tema scrisorilor lui Eminescu către vreo Veronică, mi se păreau naive, patetice. Poeziile lui, evident, sunt mult mai lustruite, sunt…perfecte. Mă obișnuisem cu arta, dar am lăsat deoparte trăirea.

Am răsfoit, zilele astea, câteva sute de cărți poștale scrise de anonimi, de femei și bărbați de care nu vom auzi niciodată, care au murit de mult. Naivi, dar spontani, îndrăgostiți, suferind, geloși, TRĂIND. Mi s-au părut, dintr-o dată, față de elaborata literatură, atât de proaspete, ca un câmp de margarete față de un aranjament floral dintr-o vitrină! ”Tu, dolcezza mia!”, atât de simplu, irepetabil, deși cu toții l-am scris cândva, undeva…

Carti poștale ilustrate de Alphonse Mucha

About these ads