AMURG DE TOAMNĂ (Lucian Blaga)
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
Seceta
”Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.
Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!
Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!
Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: – Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini…
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.
Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ….
Tu, iarta-mã, fecioara – tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!”
Nicolae Labiș, Moartea căprioarei
(Foto: Elena Agachi, Vorona, nov., 2011)
Pași
Parcă nu mă mai ascultă picioarele, îmi spuneai! Hai să-ți cumpăr un baston, ți-am răspuns. Dacă, Doamne ferește, ai să cazi așa ca mama, îți dai seama? Cu diabetul, n-ai suporta operația. Poate, mi-ai răspuns, dar am să-l iau când am să văd că nu mai pot altfel.
Și l-ai luat. La început, stingher (mă împiedic în el, spuneai), apoi, tot mai încrezător. Unul ți l-a adus Andra, de el îți era cel mai drag, era subțire, subtil, simplu. Eu îți cumpărasem un baston mai baroc, să-ți placă, de la Voroneț, să-l ai amintire… Are un cap de șarpe sau nu știu ce animal mitologic, IMI PLACE, mi-ai spus, e frumos! dar tot pe al Andrei l-ai purtat… Nimic nu luăm cu noi , nimic din lumea asta, spuneai, cu atât mai puțin un baston. Așa că nu te-ai atașat nici de ele, deși cel de la Andra îți era atât de drag, încât povesteai cui dorea să te asculte că EA ți l-a luat.
Nu te mândreai nici cu cele câteva cadouri din Belgia, nici cu nimic altceva, te mândreai doar cu bastonul acela, pe care mătușa ți l-a cerut pentru ea, că ai două, acum, Mișule, la ce-ți trebuie ție două? Dar unul e de la Andra, i-ai răspuns, cum să am două?
De fapt nu aveai chef să renunți la niciunul și te-am înțeles. Ferchezuit cum te făceai, își stătea bine cu el, cu bastonul acela, și uneori, în excursii, îl lăsai în portbagaj, așa, ca să pară că nu ai nevoie încă…
Așteptând Crăciunul
In rafturi au apărut decorurile și cadourile de Crăciun. Pe de-o parte, bucurie, vacanță, tihnă, probabil. Pe de altă parte, lipsa părinților mei face ca acest Craciun, primul cu desăvârșire fără ei, să fie straniu. E uriașă puterea gândului, e greu de suportat deseori. Nu mai am de căutat cadouri pentru tata, una câte una, se sting si dările lui către stat, ca ultimă prelungire a ființei lui pe pământ. Îi plătesc ultimile facturi, apoi va fi liniște.
(Pictură de A. Mucha)
Pe tobogan
Când se termină orele, când începe coborârea pe toboganul curățat, bine lustruit de atâtea coborâri, când goana ia sfârșit, când te așezi și nu mai poți privi înainte, când respirația te enervează, e prea sonoră;
când îți strângi mâinile în față, îmbrățișând nimicul,când e răcoare și când haina de pe tine nu mai folosește, când te uiți în sus, la jumătatea de lună, ca o secure… alunecarea e simplă, spirala , nesfârșită
(Pictură de A.M. Mucha)
Când timpul e o mască de la Vorona
Când timpul își poartă masca, hilar, în dansul greoi al morții , când, mai apoi, și-o dă jos, mai comică decât măștile de la Vorona, lăsând să i se vadă gura strâmbă, aplauzi finalul reușit ce-a fost să fie un Eveniment.
Cand se termină orele
Ceasul de la mâna tatălui meu a stat la șase fără un sfert. Era un ceas bun, era mândru de el.
Atât mai pot spune. De aici, preia ANDRA.
De ziua lui… (30.10.2011)
Pregatisem asta pentru ziua lui…nu stiam ca va fi și ultima!
Comentarii recente