…
Adânc subt batrânele
verzile zodii -
se trag zăvoarele,
se-nchid fântânile.
Aşeaza-ţi în cruce
gândul şi mânile.
Stele curgând
ne spală tarânile.
(Lucian Blaga, Noapte extatică)
Imagine: source
Un simbol la apus…
Acum 20 de ani, când regelui îi era închisă ușa în nas de către președintele Iliescu (cel care, azi e mare conciliant, dar care, în anii 90, NE SPULBERA TUTUROR ILUZIILE!), vulgul, actualii comentatori și postatori ai lașității de pe forumuri, comenta că ”regele e prea bătrân”, Iliescu era verde…el trebuia ales!
Iată că regele s-a încăpățânat să trăiască. Acum, actualul președinte se aseamănă izbitor, ca atitudine și alegere cu precedentul…sau cu precedenții. Toți nomenclaturiști, vineți de invidie că nu le curge sânge nobil în artere…
Cât s-au mai codit parlamentarii să-l primească la parlament! Mulți dintre ei, fii de țărani, țărani care și-au pierdut identitatea și bunul simț, proaspăt moșieri, care s-au exersat în colectarea șpăgilor. Cultura lor politică: ”Cum spune șefu!!” Ne uităm cu ochii căscați la regii altora! Pe ei îi admirăm. Regele nostru e încă viu și ne grăbeam să-l îngropăm de acum 20 de ani! Ce a făcut comunismul din noi se vede clar abia acum! Greață!
LA MULȚI ANI, MAJESTATE! Mă uit la acest simbol care apune liniștit, calm, demn, cu mintea întreagă, mă uit la ce Românie s-a gândit și la ce Românie a găsit!!
”…lumea e-o cortină /Pe care defilează în hora lor eternă /Imaginile noastre – răni negre în lumină” (Omar Khayyam)
”Crearea ta şi-a lumii, destinul ei şi-al tău
Sunt taine-aici şi taine vor fi în veci şi-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole deşarte,
Căci pacea te-aşteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Şi soarele e lampa. lar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.”
Foto : Andra
Coșul cu dulciuri (gând)
Când eram mică, mama îmi păstra dulciurile într-o cutie la care nu aveam acces, dar despre care știam că există. Din când în când, scotea câte o prăjiturică, câte o turtă dulce, câte o fondantă, mi le aducea ca pe niște mici comori, cu un zâmbet complice. Mi se păreau cu atât mai bune! Nu mi-a trecut niciodată prin minte să le aflu, să deschid cutia și să o golesc… Știam că ele EXISTA, că, la final, tot ale mele vor fi.
Iubirea, toleranța și prietenia sunt dulciuri la îndemâna tuturor, dar pe care atât de puțini le dăruiesc, încât nu mai speri că vor fi ale tale, oricât te-ai strădui.
Așa că te închizi în tine, sperând că într-o zi vor pricepe că undeva, într-un colț de suflet există o cutie din care cineva va scoate, într-un târziu, bunătăți.
Dulciuri la Sinaia, foto de Andra Agachi
Trec toate, prăvălite, lucrurile lumii… (Miron Costin)
”A lumii cântu cu jale cumplită viiața,
Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra și nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, și mai mult cumplite.
Și ca apa în cursul său cum nu să oprește.
Așa cursul al lumii nu să contenește.
Fum și umbră sântu toate, visuri și părere.
Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere?
Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?”
(Miron Costin, Viața lumii)
Foto: Andra Agachi
Comentarii recente