Poveste cu securiști

(lego art de Nathan Sawaya)
Faptul că cineva, de la Servicii, ori poate un hacker mai cultural a intrat pe contul meu de Facebook mi-a amintit o întâmplare din studenție, cu securiști, evident…
La ea a făcut referire și Dumitru, dar eu o voi nara mai clar, ca voi, cei mai tineri prieteni ai mei, să pricepeți că teroarea nu e numai în filmele de groază, ea e mult mai subtilă, generația mea s-a născut în teroare, a trăit în teroare, tot cu speranța că se va termina cândva, dar se întâmplă că speranța însăși muri.
Mai întâi, FENOMENUL. Ce-i face pe oameni să fie securiști? Avantajele, evident. E mult mai ușor să ”torni” sau să filezi pe cineva, pe bani mulți, decât să-ți chinui mintea pe bani puțini. Securiștii sunt o gașcă enormă de băieți inteligenți și cu ochi albaștri, cum se spunea pe vremea noastră, care se îmbogățesc sau primesc funcții extrem de importante, doar pentru ca fac asta: TOARNA! Securiștii sunt,evident, de foarte multe feluri și rase, dar nu-mi propun acum un studiu, deși l-aș recomanda unui student îndrăzneț, ca și temă de doctorat. În variantă postdecebristă, majoritatea securiștilor mai de vază s-au făcut ”masoni”, a fost chiar o moda acum câțiva ani: cum, nu ești mason??? Ca să vezi cât de aberanți sunt românii!
Ca să revin, eram studenți și, evident, ne intâlniserăm să ascultăm Europa Liberă, așa bruiat cum era acest extrem de important post de radio. Camera de cămin era neîncăpătoare pentru cei care ne adunaserăm acolo. La un moment dat, auzim bătăi puternice în ușă și gazda noastră trage draperia care separa micul antreu de restul camerei… Am apucat să închidem radioul și așteptam cu sufletul la gură să se deschidă ușa, gândindu-ne, evident că cineva dintre colegii noștri ”informase” unde trebuie despre noi.
Un amestec de frică și de eroism ne-a traversat pe toți: eroismul era al vârstei, al frumuseții întreprinderii noastre, tocmai vorbea la radio Monica Lovinescu, s-au și publicat, sub titlul ”Unde scurte”, la Humanitas, superbele ei prezentări. Monica Lovinescu fusese bătută crunt de securiști, aproape de moarte. Vedeți, noi ne-am format în perioada ceaușistă cea mai neagră (anii 1980), aceea în care teroarea atinsese apogeul.
De după draperie am zărit cu toții câteva perechi de cizme negre, erau, pe acea vreme, în dotarea milițienilor. Este imaginea emblematică pe care nu o pot uita, pe care nimeni dintre noi nu cred că a uitat-o. Emblema vieții de sub cizmele lor, a vieții risipite în speranțe și iluzii, emblemă a fricii de a trăi normal, emblemă a groazei de aproapele. Frica a fost expresie a victoriei sistemului asupra noastră și comunismul a turnat în noi, ca într-un mulaj etern, cantități enorme de frică. Evident, milițienii căutau un student anume, au bătut la ușa noastră doar pentru asta, și-au băgat capul pe ușă și au privit paharele de vin, radioul, apoi au plecat.
Au un avantaj cei care au rezistat și nu s-au făcut securiști: acela de a fi suverani în suferința lor, avantajul celui care și-a construit viața așa cum a putut, dar fără concesii. Nu o duc bine, nu au o viață de invidiat, firește, dar nici securiștii, cu toate răsunătoarele lor succese, nu cred că o duc prea bine, trăind atât cât pot și ei cu o CONȘTIINȚA VINOVATĂ, cum spunea Al. Paleologu.
Noi am avut totuși o viață bună: colegi ai noștri și-au pierdut-o în beciurile lor, sistemul e dur, mulțumim frumos!
Până la urmă, avantajul e acela că te poți cunoaște mai bine în situații-limită, spre deosebire de ei, care vor muri și ei așa cum toți murim, fără să fi avut vreodată satisfacția vieții pe cont propriu, fără proptele, fără rest.

Caută și citește: Jurnalul fericirii de N. Steinhardt; Rugați-va pentru fratele Alexandru, de C. Noica; citește interviurile lui Petre Țuțea, Octavian Paler …sunt atât de multe de citit, ele vor rămâne!

Ironie: regretatul Octavian Paler la Antena 3, citiți pe burtieră și veți vedea că nu s-a schimbat absolut nimic aici, din 2008! dar absolut nimic!

iunie 30, 2011 | Categories: nu ne pasa, Romania, Uncategorized | Tags: Octavian Paler, securisti | 4 Comentarii »