Cai din piatră (de Paști la Bruxelles, Vinerea Neagră)

Când eram copilă și aveam coșmarurile acelea date de febră, visam doar enorme herghelii de cai din piatră. Nu am să mă apuc acum să ”traduc” semnificația unui vis din copilărie, doar că, de atunci, pentru mine, piatra are toate conotațiile răului.
Știu că piatra e forma prin care oamenii au ales să intre în nemurire. Piatra și metalul… vectori ai veșniciei.

(imagine Grande Place Bruxelles)

Piatra oferă o imagine de cosmar (după mine) a triumfalismului și a îndepărtării de condiția umană.

(Catedrala Saint Michel et Gudule – Bruxelles)

Până și dantelăria din piatră e neliniștitoare, mai ales cea care imită natura…
Nu mai spun de statui, cu fața lor în (eternă) mișcare, dar ATÂT DE LIPSITE DE VIAȚĂ. Sigur, mi se va reproșa, dacă artiștii nu ar fi visat în piatră, ar fi fost mai bine acum? Nu știu. Am fi fost lipsiți de veșnicie! sau de (în)veșnicire…Și? Nu am mai fi avut la ce să ne zgâim, ce sa filmăm, am fi trecut poate impasibili pe lângă o bisericuță din lemn… nu știu…

(imagini Grande Place, Bruxelles)

…am fi gândit surâsul divin, în loc să-l vedem expus…

(Grup statuar din Catedrala ST. Michel et Gudule, Bruxelles)

Știu că exagerez, dar e un gând și, la urma urmei, nu am văzut nimic mai straniu decât niste cai din piatră, cabrați și fără suflare… ca într=o încleștare cu viața și cu moartea, ca într-o convulsie.

(Parcul Regal din Bruxelles)
Imagini: Andra Agachi