Poezia furtunii

Apa lina şi stătută plictiseşte. Apa vălurită incită, chiar dacă dă bătăi de cap. Simţi că trăieşti doar atunci cînd ai în tine gustul primejdiei, al fricii, al dezastrului. Nu vei uita niciodată clipe în care ţi-a fost frică, în schimb, vei arunca la coşul memoriei toate clipele stupide, banale, comune. Vei dori să uiţi liniştea dinaintea furtunii, dar nu vei putea niciodată să anulezi furtuna în sine. Viaţa pare mai frumoasă pe un fond tenebros, cel puţin pentru unii…

Culorile sunt mai vii şi trăirea e mai puternică, odată ce ai anulat aerul călduţ al ratării.

Fibra universului e atât de primitoare. Dincolo de noapte, se întrevede sublimul.

Cine nu-şi aminteşte, undeva în câmp fiind, fascinaţia venirii furtunii?  Îşi aminteşte cineva seninul de după?

…sau, dacă e aşa, atunci seninul poartă în el toată poezia furtunii, fără de care el nu ar mai fi posibil.

Splendoarea se naşte, uneori, din preaplinul durerii…

…asemeni unei orhidei, lângă care a aţipit o pasăre.

Se dedică EI, în prima ei furtună adevărată…

Picturi de Martin Johnson Heade