Acvatice

(René Magritte, Presence of Mind, oil on canvas, 1960)

În chilia lui mirosul de beţişoare chinezeşti se răspândise ca o tămâie. Ardea necontenit beţişoare, renunţase la savantele locaşuri din lemn preţios şi tare, în care era recomandat să le aşeze şi le punea în glastre, la flori, cenuşa lor parfumată se împrăştiase şi zăcea ca o lebădă moartă cu aripile întinse peste tot… Afumase pereţii cu dubioasa lui preferinţă pentru esenţe tari, mizerie parfumată. Şi totuşi…
Întinse leneş pe rafturi, cărţile lui se destrăbălau, făceau piruete şi-şi arătau, indecent, cotoarele strâmbe, ca nişte dinţi de bătrân, uşor îngălbenite. Fuseseră, cumva, abandonate şi avea un sentiment de victorie sumbră, când le privea cu dragostea dintotdeauna, doar mai domolită: avea să le facă o mare surpriză, dar nu azi, nu azi!!
Stătea în pat şi aştepta visul numărul 53, de el îi era cel mai frică. Obişnuia să-şi numeroteze visele, le trecuse chiar într-un caiet, şi, cum ele se repetau, acum deveniseră previzibile, plicticoase, ca nişte neveste care se uită la TV ca să mai noteze niscaiva reţete de fericire. Visul 53 era cel mai rău dintre toate. Era un vis cu multe creaturi apoase, colorate, şi era cel mai surprinzător. Visul în sine nu valora mare lucru… acvarii enorme şi râpoase, peşti de toate felurile ce le populau, peşti spadă, peşti toreador înfuriaţi şi proşti, peşti roşii şi peşti negri, peşti cu faţă de câine şi peşti cu aspect de miei albi, copite în loc de înotătoare, peşti dungaţi şi peşti isterici, înotând cumva în picioare, ţinându-şi cozile ca nişte nuferi întorși.
Nu visul era, neapărat, oribil, cât starea ce-i urma… se trezea, nu transpirat, ci USCAT, pietrificat, absent, cu aceeaşi poftă de viaţă pe care o văzuse la peştii-ecran, de pildă. Dintre toţi, peştii-ecran erau cei mai dubioşi. Burta lor enormă nu era altceva decât un ecran panoramic, în care vieţi se succedau, ca în transă, vieţi triste, cu urme de rumeguş, vieţi lipsite de culoare, vieţi uite-aşa, de-al naibii, vieţi muzicale şi vieţi lustruite cu mult fason…vieţi sporadice şi vieţi ascuţite, dureroase, ca nişte peniţe… Peştii-ecran erau siniştri. Ca o zi aniversară, în care inviţi, alături de cei 2 prieteni, vreo 10 surogate de prieteni, erau oribili, ca un Crăciun fără brad, ca un destin fără sens, ca o…

Pictura de Jacub Gagnon